Sursa foto: Antena 3

Ministrul Apărării din România, Vasile Dîncu susține că acuzațiile privind deplasarea în Ucraina a unor mercenari români este un procedeu propagandistic. Este o informație falsă, a mai declarat ministrul Vasile Dîncu.

„Este un procedeu propagandistic… Vrea să arate că are date foarte exacte… E o încercare de a arăta că este o coaliție mondială împotriva Rusiei și de aceea nu reușesc ei în Ucraina”, a precizat Vasile Dîncu. Ministrul Vasile Dîncu a mai precizat că nu se poate verifica dacă sunt cetățeni străini în Rusia sau Ucraina.

Vasile Dîncu: „Este o informație pentru opinia publică nespecializată”

„Este o informație falsă… Nu putem ști cine a ajuns acolo și cu ce scop. Noi știm fluxul către Ucraina, nu au mers oameni în această perioadă spre Ucraina, avem o statistică exactă… Este o informație pentru opinia publică nespecializată”, a explicat Vasile Dîncu.

Ministerul Apărării din Rusia a anunțat că forțele din Ucraina sunt sprijinite de mii de mercenari străini. Printre luptătorii străini s-ar afla și aproximativ 1,500 de români, susțin rușii. Autoritățile din Rusia nu au prezentat nicio dovadă pentru afirmațiile făcute. Purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, generalul-maior Igor Konașenkov, a declarat că Kievul ar fi angajat peste 6.800 de mercenari străini din 63 de țări, de la începutul „operațiunii speciale” ruse în Ucraina.

„Regimul naționalist de la Kiev a angajat un total de 6.824 de mercenari străini din 63 de țări de la începutul operațiunii militare speciale”, susține Konașenkov. „Cei mai mulți mercenari – 1.717 persoane – au venit din Polonia, iar aproximativ 1.500 din SUA, Canada și România, a precizat purtătorul de cuvânt al Ministerului rus Apărării”, scrie TASS, parafrazându-l pe oficialul rus.

Brazilia ridică starea de urgență. Sunt așteptați milioane de turiști în această vară

Articolul precedentBrazilia ridică starea de urgență. Sunt așteptați milioane de turiști în această vară
Articolul următorProbleme pentru Raed Arafat. Anunțul șefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă