Sursa foto: Facebook/ Alexandru Rafila

Ministrul Sănătății Alexandru Rafila a reacționat, marți, după ce fostul lider liberal, Florin Cîțu, a spus că Ministerul Sănătății putea să nu comande doze suplimentare de vaccin anti-Covid.

Oficialul i-a dat dreptate lui Florin Cîțu precizând că ministerul a avut această posibilitate în urmă cu un an, dar instituția a acceptat să achiziționeze noi doze de vaccin pentru 2022 și 2023.

„Este adevărat că Ministerul Sănătăţii a avut, în decursul anului trecut, momente în care putea să accepte sau nu achiziţia de vaccin. Achiziţia de vaccin a fost acceptată pentru anul 2022 şi 2023 în luna mai a anului 2021”, a afirmat ministrul Sănătăţii, potrivit News.ro.

Ce se va întâmpla cu dozele de vaccin nefolosite. Ministerul Sănătății a comandat 100 de milioane de doze pentru imunizare

Florin Cîțu a declarat, în decursul zilei de astăzi, că acuzațiile aduse de Ciolacu privind achiziția de vaccinuri sunt nefondate. Mai mult, liberalul a spus că „putem să o anchetăm pe Ursula von der Leyen, să vedem ce a avut în cap când a făcut acest contract cu toată Uniunea Europeană.”

Liderul PSD Marcel Ciolacu a anunțat în urmă cu două zile că țara noastră a semnat un contract pentru 40 de milioane de doze de vaccin pentru anul acesta și anul următor, doze ce încă nu au venit în România.

Acesta a spus că cineva trebuie să explice de ce s-au cumpărat 100 de milioane de vaccinuri, în valoare de peste 700 de milioane de euro, pentru un număr de 15 milioane de locuitori.

Reamintim că de la debutul campaniei de vaccinare, ce a început spre sfârșitul lunii decembrie în 2020, în România au fost administrate aproape 17 milioane de doze de vaccin anti-Covid, la 8,09 de milioane de locuitori, adică 41,9% din populație.

Din cauza numărului redus de persoane care se vaccinează, de la 1 iulie, imunizarea împotriva coronavirusului se va face doar la medicii de familie. La începutul lunii aprilie, Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătății, a anunțat că CNCAV va fi desființat, vaccinarea fiind transferată în cabinetele medicale de familie.

Citește și articolul: Florin Cîțu, despre achiziția de vaccinuri împotriva COVID: ​Putem să o anchetăm pe Ursula von der Leyen

Articolul precedentPrețul la gaze naturale în Europa își continuă declinul
Articolul următorAu început activitățile dedicate protecției mediului în satul Chilia Veche
Andrei NARIȚA
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.