Florian Dorel Bodog, fost ministru al Sănătății, va fi audiat azi în Comisia juridică din Senat, ca urmare a solicitării înaintate de Direcția Națională Anticorupție privind încuviințarea urmăririi penale a acestuia.
Social democratul este cercetat de DNA pentru fapte comise în perioada în care a condus Ministerul Sănătății.
Ulterior, în 24 de ore trebuie elaborat și raportul, iar mai departe documentul va fi aprobat prin votul secret al majorităţii membrilor prezenţi, urmând ca, în cel mult 5 zile de la depunerea la Biroul permanent, plenul Senatului să voteze asupra lui.
Procurorii anticorupție spun că Bosog, din februarie 2017 și până în ianuarie 2018, „ar fi acționat în mod direct pentru ca o persoană angajată în funcția de consilier personal să își încaseze drepturile salariale pe o perioadă de 12 luni fără să se fi prezentat la serviciu și fără să fi prestat activitățile la care era obligată prin contract; totodată, deoarece aceasta nu era prezentă fizic la locul de muncă, demnitarul ar fi semnat în locul persoanei respective o serie de acte”.
Este pentru a doua oară când DNA ar vrea „mână liberă” pentru a-l ancheta pe Bodog. Însă în septembrie 2019, Comisia Juridică a Senatului a decis cu 5 voturi pentru, două contra și două abțineri să înainteze Plenului Senatului o propunere pentru ca Bodog să nu fie urmărit penal.