Fostul președinte Traian Băsescu vrea încă un „cap tăiat”, și-anume pe cel al ministrului Transporturilor, Cătălin Drulă, tot de la USR PLUS și el. În opinia lui Băsescu, Drulă are o singură mare problemă, nu ar fi citit Constituția. Cât despre remanierea ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu, actualul europarlamentar este de părere că Florin Cîțu a acționat conform cu prerogativele sale, act susținut, de altfel, inclusiv de președintele Klaus Iohannis.

Traian Băsescu: „Domnul ministru al Transporturilor are o singură problemă: nu a citit Constituţia”

Mai mult acesta a mai declarat că, în opinia sa, orice se poate discuta și negocia, iar dacă în mod amiabil nu se poate, se poate face uz de Constituție, adăugând că Florin Cîţu a acţionat instituţional. „Preşedintele a dat curs propunerii de remaniere, considerând că e îndreptăţită”, a completat Traian Băsescu.

Fostul președinte condamnă atitudinea ministurlui Transporturilor, Cătălin Drulă, de a-l ataca pe Florin Cîțu, sugerând că acesta nu ar fi citit Constituția, astfel că, tot în opinia sa, acesta ar trebui să suporte aceeași soartă ca Vlad Voiculescu. „Când ai premierul şi preşedinte care amândoi sunt de acord cu remanierea unui ministru, este greu să vii pe urmă cu discursuri de genul acestui domn de la Transporturi care pur şi simplu îl umileşte pe premier. Aşa ceva este intolerabil. Cîţu ar face bine să pună repede mâna pe Constituţie şi să aplice art. 85, alin. (2). Puterea decizională supremă în Guvern este a premierului. Ce a făcut domnul Drulă este un atac mizerabil la adresa premierului. A jurat să respecte Constituţia, dar nu respectă art. 85 alin. (2). Deci cred că Drulă trebuie să-l urmeze pe Voiculescu”, a mai declarat Traian Băsescu, invitat la B1 TV.

În mod sigur, încă o remaniere din rândul miniștrilor USR PLUS ar colapsa permanent relațiile dintre PNL și USR PLUS.

Reamintim că astăzi, la orele 17:00, coaliția de guvernare va susține o ședință în care va încerca să ajungă la un numitor comun. Dacă lucrul acesta se va întâmpla, rămâne, însă de văzut.

Victor Ponta vede asemănări între perioada 1997-2000 și cea prezentă

Articolul precedentVictor Ponta vede asemănări între perioada 1997-2000 și cea prezentă
Articolul următorDeputatul USR Emanuel Ungureanu a publicat pe Facebook propriul buletin de analize medicale
Iulia KELT
Jurnalist full-time, fotograf part-time, graphic designer sfert-time. În timpul liber îmi slujesc pisica, mă plimb cu bicicleta și dezvolt obsesii legate de Star Trek.