Nu știu câte persoane au avut de-a face cu primirea unei citații de la tribunal.
Probabil nu foarte multe dar, când ai vecini mai catolici decât papa, te poți aștepta la orice. Inclusiv să fii citat ca martor, într-un proces despre care nu știi nimic. Nici măcar de ce a fost deschis.
Posibilitățile sunt, bineînțeles, multiple: poți fi citat ca martor c-ai văzut un accident, un act de violență, că ai fost unde nu trebuia, la momentul nepotrivit. Oricare ar fi varianta, e posibil să fii, la un moment dat, subiectul unei citații.
Procedura de înmânare/primire a unei citații e cât se poate de simplă și de banală: tribunalul îți trimite citația și tu trebuie să semnezi de primire. Tu, sau persoana împuternicită pentru a semna în locul tău. Reluăm: citația se consideră primită legal, doar sub semnătură.
Dar lucrurile nu sunt niciodată pe cât de simple par, în România
Citație trimisă de Tribunal – poștașul care vine la ușă – semnătura de primire. Mai simplu de atât nu se poate.
Doar că la noi se sare lejer peste pasul cel mai important: semnătura de primire. Cu alte cuvinte, citația îți e lăsată în poștă. Dacă nu ești acasă, dacă n-ai obiceiul de a-ți verifica în mod constant cutia poștală, dacă ai vecini ultra-curioși care-ți fură din cutie, există șanse foarte mari să nu afli în vecii vecilor de citația cu pricina.
Până te trezești cu Poliția la ușă, care te informează că ești martor recalcitrant, și de ce ai ignorat în multiple rânduri invitația Curții de a te prezenta la proces?
Costurile unei citații pierdute
Partea interesantă la toată această poveste este că ești și pasibil de amendă. Dacă judecătorul consideră că l-ai ignorat prea mult, te poate pune să plătești, regulamentar, câteva sute de lei. Chit că nu e vina ta. Chit că, inclusiv pe citație (nu doar în lege) scrie negru pe alb că trebuia să semnezi pentru hârtia aia.
”Prin înmânarea citației, sub semnătură de primire, personal ori prin reprezentant legal sau convențional ori prin funcționarul sau persoana însărcinată cu primirea corespondenței pentru un termen de judecată, cel citat este prezumat că are în cunoștință și termenele de judecată ulterioare aceluia pentru care citația i-a fost înmânată.”
Să presupunem că-i poți explica judecătorului ce s-a întâmplat, cum n-ai primit citația, cum n-ai semnat pentru ea, cum ți se fură din poștă sau cum ai văzut mult mai târziu citația cu pricina.
Dar, dacă prezența ta este vitală pentru proces, ghici ce se întâmplă?
Procesul se amână, se dă un alt termen, totul se prelungește, pe bani publici. Pentru că cea mai banală și mai simplă procedură din lume nu este respectată: înmânarea citației, obligatoriu, sub semnătură.
Ne plângem că nu merge nimic în țara asta. Ne plângem că sunt goluri și stricăciuni. Unele dintre ele, chiar foarte grave. Cum să nu fie, când o simplă semnătură este ignorată, constant și cu bună-știință?
