iohannis referendum

Mesajul Președintelui de anul acesta este unul care vine într-un context ieșit din comun. Nimeni nu a mai trecut prin ceea ce trecem acum cu toții. Nu, numai noi, cei din România, ci întreaga planetă. Astfel că nici Sărbătorile Pascale începute astăzi nu sunt tocmai cele obișnuite, pe care le știam cu toții. Cele în care ne duceam în vizită la părinți, la bunici, ori la prieteni. Anul acesta trebuie să rămânem în case, alături de cei pe care îi avem, caz în care îi avem. Totul pentru ca anul viitor să fie mai bine și să ne putem urma cursul firesc al vieții.

„Vă doresc tuturor să întâmpinați Sfintele Paști în sănătate și pace sufletească! Învierea Domnului este o celebrare a speranței într-un anotimp al renașterii. Biruința Vieții, acesta este mesajul pascal care ne umple sufletele de încrederea de care avem nevoie, în acest an mai mult decât oricând. Pentru noi toți, lumina Învierii a fost întotdeauna un prilej de a ne bucura alături de familie și de cei apropiați de căldura locului pe care-l numim „acasă”. Din păcate, sărbătorile pascale de anul acesta ne găsesc într-o situație care ne obligă să aflăm mai mult în noi înșine, în casă și prin rugăciune, lumina și binecuvântarea Învierii.În aceste zile, ne manifestăm iubirea față de cei dragi tocmai renunțând să-i avem lângă noi. Suntem însă mereu în gândurile noastre aproape de ei, iar această comuniune spirituală este legătura cea mai puternică, adevărata forță care ne va da energia să depășim momentele dificile prin care trecem.Să ne asumăm acest sacrificiu și să ne regăsim cu aproapele nostru în taina Învierii, precum și în rugăciune pentru alinarea suferințelor celor bolnavi și pentru sufletele celor răpuși de epidemie.Dragi români,Semnificația profundă a acestor zile este aceea că împreună, cu dăruire, iubire și credință vom ieși învingători din greaua încercare la care a fost supusă întreaga omenire.Vă urez să primiți Sfintele Paști cu sufletele luminate de iubire, speranță și credință!Hristos a înviat!”, este mesajul Președintelui, cu ocazia Sărbătorilor Pascale.