Edilul Sectorului 5 a avut o apariție neașteptată ieri, la România TV, unde a venit echipat ca pentru munca pe șantier.
Cristian Popescu Piedone a apărut „înarmat” cu cazma, ciocan, mistrie, nelipsind nici celebra sa stație. Iar la TV, Piedone a vorbit despre toate, inclusiv despre ceea ce s-a întâmplat la „Colectiv”, dar și despre atacurile la adresa sa.
Atacuri care s-au întețit de când preşedintele executiv al Partidului Umanist Social Liberal (PUSL) a anunțat că va candida pentru şefia Primăriei Capitalei și totodată va deschide lista candidaţilor partidului pentru alegerile europarlamentare.
„O respect pe doamna Firea, pe domnul Pandele. Suntem într-o competiție electorală”, a explicat Piedone pentru sursa citată.
„Am venit cu cazmaua, ciocan, mistrie, aer curat, verde. Am adus și un cireș. ei vor gusta cireșele amare. Sunt lucrurile de care are nevoie Capitala. (…) Eu n-am venit să mă victimizez, pe mine orice injecție mă motivează. (…)
Un primar care stă în teritoriu, mă întâlnesc zilnic cu sute de oameni, fiecare cu dorințele lui. Lucruri simple, gospodărești. Pun mâna pe stație și imediat am dat dispoziția. Această stație a făcut și va face minuni. Fiecare director cu stația lui și la treaba.
Astea sunt deschise 24 din 24. Cine se uită la 8 ore de program, ăla nu e primar. Există situații de calamitate, alea nu se uită la programul primarului”, a punctat Piedone.
Și, apropo de stație, primarul a mărturisit că și la „Colectiv” s-a folosit de aceasta:
„Aveam și atunci stația. Am fost primul care a ajuns, la nici 14 minute. Stația a putut să coordoneze, până s-a deplasat domnul Arafat și au venit toate forțele, poliția mea locală deja căra răniții.
În situații de urgență, primarul devine comandantul la nivel local. Traumele psihice le-am trăit și le trăiesc. Nu ai cum să ștergi așa ceva, pentru că te marchează pe viață.
Reziștii care au și facut protestele și a trebuit să cadă guvernul, să știe că au mai ars oameni în spitale și nu s-a întâmplat nimic. Simțeam de atunci pericolul și eram și atunci primul în sondaje pentru Primăria Capitalei, dar nu voiam, aveam sectorul meu, aveam 84%, dar am deranjat. (…)
Și atunci la cald, pe cine să arunci? L-am arestat pe Piedone. Să le fie rușine reziștilor, dacă calcă și vor să se ridice iar pe mormintele acelor nevinovați. Și eu și ei am fost nevinovați. Am mai spus-o, dacă erau copiii mei acolo, tot aș fi zis că Piedone e nevinovat.
M-am întâlnit cu părinții victimelor doar la procese. La ziua comemorativă, înainte, toți se duceau cu flori și făceau plecăciuni, acum nu se mai duc”, a mai explicat edilul în direct la România TV.
Acum, primarul din Sectorul 5 a căpătat altă poreclă, care are legătură cu munca sa din tinerețe: „Ospătarul Piedone”. Din partea acelorași „reziști”, după cum arată Piedone pe Facebook: „Așa mă alintă, batjocoritor, reziștii primarului general USR”. Dar nu îi e rușine:
„Da, dom-ne! Am fost picol, ospătar, bucătar, spălător de vase! ESTE RUȘINOS SĂ MUNCEȘTI ÎN RESTAURANTE, CAFENELE, CÂRCIUMI, BARURI…?
Vă imaginați CU CE SCÂRBĂ ÎI TRATEAZĂ REZIȘTII ĂȘTIA ANTI-ȚARĂ pe ospătarii din restaurante, baruri, cârciumi, cafenele? Vă imaginați că o poală de neica-nimeni cataloghează mizerabil o breaslă onorabilă a lumii?
Pentru plutonul de neica-nimeni al primarului USR, am un mesaj: VOI HULIȚI OSPĂTARII ȘI CLASA MUNCITOARE, EU ÎI PROTEJEZ DE URA VOASTRĂ!