După condamnările din primă instanță în dosarul finanțării ilegale a campaniei din 2009, judecătorul cauzei a motivat soluția, în documentul întocmit fiind detaliate inclusiv interceptările pe care a „picat” fiica fostului președinte Traian Băsescu. Ioana Băsescu a fost condamnată pe fond la 5 ani de închisoare cu executare, acuzațiile aduse acesteia de procurorii anticorupție fiind de instigare la delapidare și instigare la spălarea banilor.
În timpul anchetei, Ioana Băsescu a fost interceptată ambiental de către procurorii DNA în timp ce se certa cu fostul ei partener, Mario Giovanni Francesco, pe tema justificării banilor spălaţi în campania electorală din 2009, după ce acesta era somat de Fisc pentru a justifica anumite sume de bani care trecuseră prin firmele lui.
În ianuarie 2019, Giovanni Francesco a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu procurorii DNA, la Tribunalul București fiind încuviințată o condamnare de 1 an și 6 luni de închisoare. Prin aceeași sentință, s-a dispus confiscarea a 100.000 de lei de la omul de afaceri, bani care ar fi fost dobândiți prin săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor.
Potrivit pasajelor din interceptări publicate de „Adevărul”, discuțiile dintre Ioana Băsescu și fostul său partener sunt destul de furtunoase, până la momentul în care aceasta chiar îi cere să se descheie la cămașă, de teamă că ar avea „tehnică” asupra lui.
„BI: Da, cine te-a pus, mă, să te bagi?
FGM: Da, m-am băgat eu aşa flower-power?
BI: Da, tu. Aminteşte-ţi cum stăteai la sediu, cu zilele. (…)
BI: Auzi, tu ai rămas cu 200 de mii de euro, aşa că nu mai comenta atâta!
FGM: Care 200 de mii de euro? Care 200 de mii de euro?!
BI: Atâta ţi-au rămas, băiatule! FGM: Mie?! Niciodată! (…)
BI: Ia, dă încoace telefonul în pi*** mă-tii de nesimţit! Dă… ia deschide-ţi bluza!
FGM: Ia… ce să fac? Ai… tu ai înnebunit? Şi vă suna George! George mă suna!
BI: Deschide-ţi bluza!
FGM: Mamă, deci, deja… hai că mă enervezi!… Deschide-ţi bluza…
BI: Păi, deschide-ţi bluza, că eşti în stare!
FGM: Ai văzut? Ce vrei să mai fac?
BI: Nu, deschide-ţi bluza că vreau să văd! Nu, deschide-ţi!
FGM: A… cămaşa?
BI: Da, da, da! Vreau să văd să n-ai…
FGM: Dar de ce tre’ să mă zgârii? De ce râzi de mine?!
BI: Vreau să văd că n-ai tehnică pe tine, băiatule!
FGM: Asta era ultima! Înţelegi? Asta era ultima! Eu înţeleg că tre’ să fiu eu prostul să cadă şi să răspundă, că n-o să răspundă nimeni altcineva, o să răspund eu…”.