În urma verificărilor efectuate de inspectorii DSP București în cazul tânărului care a fost vaccinat cu serul Moderna la rapel, în loc de Pfizer, au fost aplicate sancțiuni sub formă de amenzi pentru Centrul de vaccinare aparținând Compleului Multifuncțional Caraiman (20.000 lei), medicul coordonator și asistenul medical, câte 2.000 de lei.
Potrivit unui comunicat transmis de Ministerul Sănătății, „în urma verificărilor efectuate, inspectorii DSP București au constatat că, la nivelul centrului de vaccinare, nu sunt întocmite proceduri/protocoale de lucru, iar personalul medical și auxiliar nu este instruit privind modul de lucru pentru fiecare etapă (triaj epidemiologic, întregistrarea pacientului cu scanarea cărții de identitate, îndrumare către cabinet, vaccinare, supraveghere postvaccinare și eliberarea adeverinței).”
Astfel, în conformitate cu Hotărârea de Guvern nr. 857/2011 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele din domeniul sănătăţii publice, Art. 32, lit. k., au fost date trei amenzi, cea mai mare, în valoare de 20.000 de lei, pentru Centrul de vaccinare aparținând de Complexul Multifuncțional Caraiman „pentru neîntocmirea procedurilor/protocoalelor și neinstruirea personalului în ceea ce privește modul de lucru și administrarea vaccinurilor Pfizer și Moderna”.
O altă sancțiune, în valoare de 2.000 de lei, a fost aplicată pentru medicul coordonator pentru nerespectarea protocoalelor/procedurilor de lucru și neinstruirea personalului. Tot cu 2.000 de lei a fost sancționat și asistentului medical pentru nerespectarea protocoalelor/procedurilor de lucru.
Rămâne cu „cocktailul” Pfizer-Moderna
Tânărărului din București, diabetic, i-a fost administrat rapelul cu un alt ser față de cel de la prima doză. „Astăzi am devenit un cobai mai aparte, pentru că am primit un rapel de la Moderna după ce pe 24 februarie fusesem vaccinat cu Pfizer. S-a greșit, apoi iar s-a greșit!”, a anunțat tânărul, după rapel.
În cazul său nu se impune reluarea schemei de imunizare, anunță Comitetul național pentru vaccinare. CNCAV precizează că tânărului îi va fi eliberată adeverința de vaccinare unde va fi menționat tipul vaccinului administrat la rapel.
De altfel, acesta nu este primul caz de „cocktail” administrat de cadrele medicale. În februarie, un gorjean a trecut prin aceeași situație, prima doză de la Pfizer, rapelul de la Moderna.
Reamintim că serul produs de Pfizer BioNTech are rapel la 21 de zile, în timp ce a doua doză de Moderna se administează la 28 de zile distanță de prima doză.
AstraZeneca, mai multe beneficii decât riscuri, spune Agenția Europeană a Medicamentului