Compania aeriană Blue Air a intrat în vizorul Comisiei Europene, care dorește recuperarea de la aceasta a unui ajutor de stat de 33,84 milioane euro.
Informația este cât se poate de oficială, decizia CE fiind explicată prin aceea că „planul de restructurare a companiei aeriene Blue Air nu a fost în măsură să restabilească viabilitatea pe termen lung a companiei aeriene”, astfel că a devenit „incompatibil cu normele UE privind ajutoarele de stat”.
Iar concluzia, explicată într-un comunicat de presă, este că țara noastră trebuie să recupereze acum de la Blue Air un ajutor de stat considerat „ilegal”, care este cuantificat la 163,8 milioanede lei.
„În aprilie 2023, Comisia a inițiat o investigație detaliată pentru a evalua dacă un plan de restructurare a companiei aeriene Blue Air și măsurile de ajutor implementate în sprijinul planului respectau normele UE privind ajutoarele de stat, mai precis Orientările privind ajutoarele de stat pentru salvarea și restructurarea întreprinderilor nefinanciare aflate în dificultate („Orientările privind salvarea și restructurarea”).
Blue Air se confrunta cu dificultăți financiare din 2019. În august 2020, Comisia a aprobat două măsuri în favoarea companiei aeriene: (i) o garanție publică de aproximativ 28 de milioane EUR (aproximativ 137 de milioane RON) pentru a acoperi daunele cauzate direct de pandemia de coronavirus și (ii) o garanție publică de aproximativ 33,84 milioane EUR (163,8 milioane RON) aferentă unui împrumut de salvare, destinat să acopere parțial nevoile de lichidități ale Blue Air în următoarele șase luni.
România a fost de acord ca, în cazul în care garanția publică aferentă împrumutului pentru salvare nu va înceta după șase luni de la prima plată a ajutorului care a avut loc în octombrie 2020, să comunice Comisiei fie un plan de lichidare, fie un plan cuprinzător de restructurare a Blue Air. În aprilie 2021, România a comunicat un plan de restructurare care a fost apoi actualizat de mai multe ori. În noiembrie 2022, statul român a rambursat împrumutul și a preluat o participație de 75% în societatea Blue Air, după ce compania aeriană și-a suspendat activitatea în septembrie 2022.
În urma investigației sale aprofundate inițiate în aprilie 2023, Comisia a concluzionat că planul de restructurare a Blue Air nu era fezabil, coerent și suficient de amplu pentru a restabili viabilitatea pe termen lung a companiei aeriene într-un termen rezonabil și fără să denatureze în mod nejustificat concurența pe piața unică. Această concluzie a fost coroborată de incapacitatea Blue Air de a-și menține activitatea și de cererea sa, din martie 2023, de deschidere a procedurii de insolvență. Planul de restructurare nu a fost actualizat nici în urma încetării activității, nici a inițierii investigației aprofundate.
Măsurile care sprijină un plan de restructurare inadecvat și nerealist, care nu este susținut de finanțări suficiente de pe piață din partea investitorilor după perioada de salvare, sunt ilegale conform normelor UE privind ajutoarele de stat. România trebuie să recupereze acum de la Blue Air un ajutor de stat ilegal în valoare de 33,84 milioane EUR (163,8 milioane RON), plus dobânda aferentă”, explică CE.