Percheziții de amploare în această dimineață derulate în județele Ilfov și Mureș, într-un dosar în care se efectuează cercetări pentru constituirea unui grup infracțional organizat, fals intelectual, uz de fals și divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice.

Vizată este activitatea derulată la nivelul unei școli postliceale, unde se bănuiește că se eliberau diplome de asistent medical unor persoane, în baza unor falsuri.

Acțiunile sunt coordonate de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș, fiind angrenate forțe din cadrul Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, Inspectoratului General al Poliției Române – Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice, Serviciul pentru Intervenţii și Acţiuni Speciale, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Serviciului Criminalistic și Serviciului pentru Acțiuni Speciale – I.P.J. Mureș.

În total, arată anchetatorii, sunt efectuate 12 percheziții domiciliare, cercetate fiind mai multe persoane, urmând ca față de 8 dintre acestea să fie emise mandate de aducere.

Din cercetările efectuate până în prezent a reieșit că, începând cu anul 2019 și până în prezent, la nivelul unei școli postliceale, ar fi fost dezvoltat un mecanism ilegal, constând în școlarizarea fictivă a unor cetățeni italieni (care nu cunosc limba română și care nu s-au prezentat la cursuri și stagii de practică), urmată de eliberarea de diplome pentru exercitarea profesiei de asistent medical generalist pe teritoriul Uniunii Europene”, detaliază polițiștii.

Articolul precedentBlue Air, probleme în Comisia Europeană: se ordonă recuperarea de la companie a unui ajutor de stat de zeci de milioane de euro
Articolul următorSebastian Burduja este convins că va câștiga Primăria Capitalei: „Îi bat măr și pe Gabriela Firea și pe Nicușor Dan”