Rusia pregătește condiții de cazare pentru cei evacuați din Donbas

Autoritățile de la Kiev se tem că e pretext de invazie.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a anunțat că președintele Vladimir Putin a ordonat ministrului pentru situații de urgență rus, Aleksandr Ciuprian, să organizeze cazarea persoanelor care fug din calea conflictului izbucnit în regiunile separatiste din estul Ucrainei.

Astfel, în regiunea Rostov urmează să fie primiți refugiații, iar autoritățile ruse le vor asigura mese calde și îngrijire medicală. De asemenea, fiecare persoană cazată, care sosește din Donbas, va primi 10.000 de ruble, informează Digi24.

Tensiunile dintre separatiștii ruși și forțele ucrainene au ajuns la cote maxime, motiv pentru care administraţia autoproclamatei Republici Populare Doneţk a început evacuarea civililor din această regiune.

Joe Biden a declarat că Vladimir Putin a luat decizia ca Rusia să invadeze Ucraina în câteva zile

Intensificarea ciocnirilor în derulare în estul Ucrainei sunt catalogate de către Statele Unite ca fiind „un scenariu de provocări” conceput de Kremlin pentru a justifica un posibil atac asupra Ucrainei.

„Fac parte dintr-un scenariu deja în derulare, care constă în crearea de provocări false, apoi în a răspunde la aceste provocări şi, în cele din urmă, în a comite o nouă agresiune împotriva Ucrainei”, a acuzat șeful diplomației americane Antony Blinken.

De asemenea, pe lângă civilii din Donețk, separatiștii din Lugansk au anunțat că vor evacua populația civilă în Rusia din cauza că armata ucraineană pregătește o ofensivă.

Președintele autoproclamatei republici separatiste din Doneţk a dat ordin ca toți bărbații cu vârste cuprinse între 18 și 55 de ani să fie mobilizați pentru a răspunde unui posibil atac venit din partea Ucrainei.

Putin a reacționat în urma atacurilor din ultimele zile, îndemnând autoritățile din Kiev să discute cu liderii separatiștilor proruși. Mai mult, președintele rus a declarat că este în continuare dispus să negocieze cu Occidentul, atâta timp cât sunt respectate cerințele Rusiei privind garanțiile de securitate. Oficialii ruși au declarat că NATO trebuie să își oprească expansiunea în Est și să își retragă forțele armate staționate în mai multe țări din fostul bloc sovietic.

Declarațiile lui Putin vin în contextul în care Statele Unite acuză Rusia că dezinformează și a adus aproape 190.000 de soldați la granițele Ucrainei.

Un responsabil al Pentagonului a declarat, vineri seară, că peste 40% din armata rusească comasată la granițele Ucrainei este în prezent în poziție de atac.

Locuitorii din Donețk sunt evacuați în Rusia din cauza intensificării bombardamentelor

Articolul precedentLucian Bode: „România a răspuns „prezent” la multe dintre apelurile de acordare de sprijin internaţional”
Articolul următorGeorge Simion: „Cei de la PSD și PNL sunt bineveniți la noi”
Andrei NARIȚA
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.