Poliția română nu a pierdut timpul și, după ce oamenii legii au realizat că afaceristul Ioan Niculae nu poate fi încătușat pentru a-și ispăși pedeapsa cu închisoarea, au dat alarma. Aseară, numele patronului clubului Astra Giurgiu a apărut pe lista persoanelor urmărite. Ieri, Ioan Niculae, în vârstă de 66 de ani, a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare în dosarul InterAgro, iar ulterior a fost căutat la domiciliul său din orașul Zimnicea.
Omul de afaceri nu se prezentase nici la ultimul termen al dosarului și, implicit, nu le-a răspuns la ușă oamenilor legii, pentru că nu era acasă. Avocatul acestuia precizase în fața instanței că Ioan Niculae este în Italia de o lună, unde se reface după ce a fost infectat cu Covid-19, iar ulterior, afaceristul a promis că va reveni în țară.
Într-o intervenție telefonică la Antena 3, afaceristul a promis că se va preda azi, după ce își va cere externarea din spital. Omul de afaceri nu este la prima condamnare. În aprilie 2015, el a fost condamnat pentru că ar fi finanțat ilegal campania electorală a PSD din anul 2009. Când a fost trimis în judecată, în aprilie 2016, Ioan Niculae era în penitenciar, închis pentru a-și ispăși acea pedeapsă.
Afaceristul era acuzat de cumpărare de influență în formă continuată, instigare la evaziune fiscală și instigare la spălare de bani, faptele datând din august 2008 – martie 2009. „…patronul grupului S.C. Interagro S.A., Ioan Niculae, a inițiat și desfășurat activități de corupere, prin intermediul inculpatului Gheorghe Bunea Stancu, a suspectului Said Baaklini și a unei alte persoane, a unor funcționari publici și înalți demnitari ai statului, cu scopul de a-i convinge să promoveze o Hotărâre de Guvern, prin care să fie acordate facilități fiscale privind subvenționarea achiziției de îngrășăminte chimice.
Acest lucru ar fi adus un beneficiu direct firmei INTERAGRO de circa 600.000.000 euro, reprezentat de vânzarea îngrășămintelor chimice din stocurile existente sau ce urmau a fi produse.
Adoptarea unei asemenea hotărâri era ilegală, atrăgând sancționarea României de către Comisia Europeană prin procedura de “infringement”, pentru încălcarea normelor privind concurența neloială și ajutorul de stat, ceea ar fi prejudiciat bugetul de stat atât în mod direct cât și indirect (agricultorii ar fi trebuit să restituie ajutorul de stat – 600 milioane euro, iar România pierdea peste 150 milioane euro ca urmare a blocării altor programe în domeniul agriculturii).
În acest context, inculpatul Ioan Niculae i-a promis suspectului Said Baaklini suma de 2.000.000 euro, persoanei respective suma de 1.000.000 euro, iar lui Gheorghe Bunea Stancu, la acea vreme președinte al Consiliului Județean Brăila și președinte al organizației județene a unui partid politic, un folos reprezentat de profitul pe care firmele controlate de primul le-ar fi obținut în urma distribuirii îngrășămintelor livrate de S C. INTERAGRO S.R.L. în județele din jurul Brăilei”, comunicau la acea vreme procurorii Direcției Naționale Anticorupție.