Sursa foto: Facebook/ Viktor Orban

Comisia Europeană a criticat marţi o campanie mediatică a guvernului ungar care îi are ca ţinte pe preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, şi pe omul de afaceri american George Soros şi care acuză Bruxellesul că impune planuri privind migraţia ce ameninţă Ungaria, relatează Reuters, potrivit agerpres.

Cea mai nouă campanie a lui Orban, anunţată luni într-o postare pe Facebook, foloseşte imagini cu Soros şi Juncker zâmbind, cu textul ‘Ai dreptul să ştii ce îţi pregăteşte Bruxellesul!’, scris cu litere mari roşii şi albe

Conform textului campaniei, UE este acuzată că intenţionează să adopte cote obligatorii de relocare a migranţilor, să slăbească dreptul statelor membre de a-şi proteja frontiera şi să faciliteze sosirile migranţilor printr-o ‘viză de migraţie’.

Comisia Europeană, care duce o serie de confruntări încă în desfăşurare cu Viktor Orban inclusiv în privinţa unei reforme legislative care sancţionează sprijinul acordat migranţilor, a respins această nouă campanie a Budapestei, spunând că foloseşte ‘ştiri false şi dezinformări’.

„Campania guvernului ungar este lipsită de credibilitate. Este şocant că o astfel de teorie a conspiraţiei absurdă a ajuns în mainstream atât de mult”, a spus purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Margaritis Schinas, într-un briefing de presă.

„Nu este adevărat că UE subminează protecţia naţională a graniţelor. Chiar dimpotrivă. Şi nu există niciun plan privind aşa-numitele vize umanitare. Statele membre decid până la ce nivel vor să accepte migraţia legală”, a spus Schinas.

Continuare pe Blacknews

Articolul precedentNegoiţă reinventează nepotismul: bonus de zeci de mii de euro pentru performanța de a fi cumnata primarului
Articolul următorRăzvan Cuc revine la Ministerul Transporturilor. Un singur vot împotrivă, în CEx al PSD