Liberalizarea pieței de energie în țările Uniunii Europene s-a făcut în urma presiunilor puternice venite de la Comisia Europeană care și-a făcut, încă din anii ’90, un obiectiv major din această strategie.
Bruxellesul a susținut aceste reforme fundamentale motivând că vor aduce creșterea competiției orizontale și verticale între jucătorii de pe piață, prin urmare vor atrage o mai bună bunăstare, atât din punct de vedere social, cât și în problemele de mediu.
Totuși, costurile sociale ale reformelor au facut ca până și economiile dezvoltate să amâne măsurile vizând liberalizarea pieței.
Azi, când războiul din Ucraina a adus explozia prețurilor din energie, care determinat o inflație istorică și o scădere fără precedent a nivelului de trai în Uniunea Europeană și Marea Britanie, tot mai multe din forțele economice ale Europei iau măsuri vizând naționalizarea companiilor energetice.
Acutizarea unei probleme cronice
Războiul nu a făcut însă decât să acutizeze o problemă cronică, costurile energiei fiind în plin proces de majorare încă înainte de invadarea Ucrainei de către Federația Rusă.
Lipsa de reglementare și proasta reglementare au făcut ca numeroșii intermediari apăruți pe traseul de la producerea energiei până la consumatorul final să majoreze costurile facturilor de utilități. Mai mult decât atât, în unele cazuri monopulul de stat a fost înlocuit după privatizare de un monopol privat, care a adus de asemenea facturi mai mari decât înainte de liberalizare.
Politica vizând decarbonatarea și emiterea certificatelor vrezi, care au ajuns să fie tranzacționate pe burse, reprezintă o altă cauză a majorării artificiale a costurilor.
Modelul adoptat de Uniunea Europeană pentru liberalizare piețelor de energie electrică este cel britanic, pus în aplicare pentru prima dată în urmă cu patru decenii de guvernul condus de Margaret Thatcher, ca parte a unei campanii de privatizare în masă a mai multe din industriile naționalizate de guvernele laburiste anterioare.
Planul consta în reforme efectuate în șase etape: 1 -crearea unei piețe competitive pentru energie electrică, 2- ruperea furnizării monopolizate astfel încât fiecare consumator să își poată selecta furnizorul, 3 – separarea întreținerii rețelei de producție, 4 – separarea furnizării directe de producerea de energie electrică, 5 – crearea unei structuri pentru a stabili prețurile de piață în concurență monopolistă și 6- privatizarea activelor deținute de state.
Invocând teoriile neo-liberale vizând piața liberă concurențială, adepții acestui model au susținut că principalul câștig pentru consumatori va fi scăderea prețului energiei, în urma concurenței de pe piață care îi va face pe vânzători să vină cu oferte cât mai avantajoase.
Prin urmare, țările europene au fost nevoite să își cumpere energie de pe bursele de profil, cum sunt cele de la Amsterdam sau Viena. Anomaliile de reglementare și manipulările din piață au condus însă la situația aberantă pentru o piață liberă ca țările producătoare de energie, cum e cazul Marii Britanii sau al României, să nu benefieze de un preț mai mic decât cele care nu produc și sunt nevoite să cumpere.
România, cu cea mai mare producție de gaze și a treia producție de petrol din Uniunea Europeană, este cel mai potrivit exemplu, în condițiile în care în vara lui 2022 țara noastră importa cea mai scumpă energie din UE!
De vină sunt și intervențiile discreționare ale Comisiei Europene, care, în timp ce clamează piața liberă, dă directive care încalcă libera concurență, cum este și cea din 2018, în care obliga România să își mărească de 40 de ori capacitatea de a livra gaze naturale spre piețele externe, FĂRĂ A MAJORA TARIFELE PENTRU EXPORT.
Mimarea pieței
Fostul ministru de Finanțe al Greciei, Yanis Varoufakis, un economist foarte respectat, cu vederi de stânga, a declarat, în vara anului trecut, într-un interviu acordat pe youtube:
”De ce prețurile la electricitate în țări aproape autosuficiente cresc aproape la fel de mult ca în țările care sunt total dependente de importuri, în special de importurile din Rusia despre care se vorbește atât de mult? Răspunsul vine chiar din Marea Britanie, de la privatizările din perioada Thatcher. În urmă cu patru decenii a fost susținută ideea că privatizarea este bună pentru oamenii simpli, nu pentru oligarhi, pentru că piața, nu statul cu birocrația lui, știe cel mai bine cum să reducă prețurile. Modelul britanic este relevant, pentru că ulterior s-a impus în întreaga Comunitate Economică Europeană, în actuala UE.
Primul pas al acestui proces a fost ca guvernul să garanteze un plafon al prețului pentru consumator. Apoi a urmat privatizarea. Dacă piața reușește să reducă prețul, atunci consumatorul câștigă. Dacă piața nu reușește asta, atunci consumatorul este protejat de plafonarea prețului. Consumatorul nu avea cum să piardă, iar acest a fost un argument foarte puternic.
A doua fază a acestui proces este cea mai toxică – aceasta este cauza sărăciei energetice din Europa.
În loc ca politicienii sau tehnocrații din guverne și de la Bruxelles să decidă un preț maximal la energie, a fost preferată varianta simulării unei piețe.
Când vine vorba despre electricitate nu putem avea o piață, pentru că ar trebui să existe zeci de sisteme de transport al energiei și în casă să ne intre vreo 50 de cabluri.
Dar nu intra decât unul singur. Prin urmare, trebuie să ne prefacem că există o piață(…).
Soluția? Abandonarea imediată a modelului de piață. Închiderea licitațiilor din Olanda. Plafonarea prețurilor atât la producător, cât și la consumator, pentru ca prețul plătit să fie prețul mediu plus un procent mic pentru profitul companiilor. Sa încetăm cu fundamentalismul de piață, să renunțăm la iluzia pieței, pentru că nu poate exista o piață a electricității odată ce din perete îți iese un singur cablu. Simularea pieței înseamnă escrocherie”.
Germania da, Franța ba
Comisia Europeană a preluat acest plan vizând liberalizarea piețelor de energie în țările membre UE și a adoptat în 1996, 2003 și 2009 mai multe seturi de directive prin care a impus ferm statelor europene implementarea de măsuri la nivel național pentru spargerea companiilor energetice în mai multe companii care să se ocupe separat de producerea, distribuția și furnizarea energiei, care apoi să fie privatizate.
Germania a devenit prima țară europeană care și-a transformat sistemul energetic dintr-un monopol de stat într-o piață liberă, însă rezultatul a fost că prețul la electricitate pentru gospodării a fost de două ori mai mare decât înainte de liberalizare, chiar înainte de începerea crizei energetice declanșate de războiul din Ucraina.
Franța, cealaltă mare economie a Uniunii Europene, a fost mai puțin doritoare să adopte modelul neo-liberal britanic, făcând pași mult mai timizi, în principal în urma presiunilor venite de la Bruxelles.
Astfel, Franța a început procesul de liberalizare a pieței de energie în 1999. În 2012, 64% din energie era încă vândută la prețuri reglementate.
Piața de energie din Franța are un grad înalt de concentrare, dat fiind faptul că în mixul energetic o parte însemnată este deținută de energia atomică. 95% din rețeaua de distribuție a energiei în Franța continentală este deținută de autoritățile centrale sau locale.
Comisia de reglementare a energiei stabilește tarife pentru vânzarea de gaze către consumatorii casnici.
Val de naționalizări
În urma crizei energetice fără precedent cu care se confruntă UE, guvernul de la Paris a anunțat în vara anului trecut că oferă 9,7 miliarde de euro pentru a achiziționa și cele 16% din EDF – compania unică de energie – pe care nu le deținea deja.
Franța a început deja procesul de a aduce în totalitate compania de energie a statului în proprietate publică – altfel spus, să o naționalizeze, arată Reuters.
Germania, la rândul său, a adoptat în 2022 un plan de naționalizare a companiilor energetice în caz de urgență, scrie Reuters.
Prin urmare, guvernul de la Berlin a plasat companiile de energie ale Germaniei sub administrare specială. În plus, filiala Gazprom din Gemania a fost naționalizată.
Afacerea din domeniul tranzacţionării, stocării şi transportului energiei a fost transferată la Autoritatea de Reglementare în Energie din Germania (Bundesnetzagentur).
În plus, Germania a naționalizat rafinăriile de petrol ale colosului rus Rosneft, pentru a-și asigura aprovizionarea cu carburanți.
Statul german și-a exprimat intenția de a prelua și compania locală Uniper, precum și alți doi importatori germani de gaze naturale, pentru a înpiedica falimentul acestora și declașarea unui haos suplimentar pe piața de energie.
Dacă în Franța naționalizarea companiei naționale de energie face parte dintr-un plan definitiv, preluările făcute de statul german sunt declarate a fi cu titlu provizoriu, doar până ce trece criza energetică din Europa. Rămâne însă de văzut cât va dura acest provizorat.
Nici Italia nu s-a lăsat mai prejos și a naționalizat, cu același titlu de provizorat, o rafinărie Lukoil. ”Intervenţia de urgenţă urmăreşte să protejeze atât un pol energetic naţional strategic, cât şi nivelurile de ocupare a forţei de muncă atât de importante pentru Sicilia şi întreaga ţară”, a comentat potrivit Agerpres premierul Giorgia Meloni decizia din decembrie 2022.
În Ungaria, compania de stat MVM a devenit de anul trecut, după o serie de achiziţii agresive chiar şi în străinătate, furnizorul naţional universal de electricitate, pe care o produce, o distribuie şi o vinde. În Polonia există mai multe companii de petrol, gaze şi electricitate, dar cele mai mari sunt ale statului.
Marea Britanie a fost în 2022 scena unor ample dezbateri publice vizând naționalizarea companiilor din energie. S-au lansat petiții publice, s-au făcut interpelări parlamentare.
”Guvernul trebuie să preia din nou proprietatea activelor strategice din zona de energie. Trebuie să accepte că piața liberă a eșuat în sectorul energetic și că ține de interesul național să renaționalizeze activele energetice. Guvernul trebuie să acționeze și să naționalizeze toate aceste active.”, se arată în petiția semnată de peste o sută nouă mii de oameni.
Gvernul de la Londra a răspuns negativ solicitărilor, motivând că ”nu este de acord cu o astfel de abordare legată de naționalizarea activelor din energie” și că ”o piață reglementată corespunzător este cea mai avantajoasă pentru consumatori, fiind în același timp un stimulent pentru eficiență și inovație”.
Presiunile sunt însă din ce în ce mai mari, în condițiile în care în perioada august 2021 (nota bene – înaintea începerii războiului din Ucraina) – august 2022 prețul gazelor naturale a crescut pentru consumatorii casnici cu 96%, iar al electricității cu 54%, în contextul în care prețurile en-gros ale energiei au adus falimentul a 29 de furnizori, potrivit commonslibrary.parliament.uk.
Prin urmare, mai mult de 50% din populația Marii Britanii, considerată până acum a cincea cea mai bogată națiune din lume, s-a confruntat la finele anului trecut cu sărăcia energetică.
Liberalizarea pieței în România
Liberalizarea pieței de energie pentru consumatorii casnici din România a început oficial la data de 1 iulie 2007, alături de alte 12 state ale Uniunii Europene, pentru a veni în acord cu normele europene.
Procesul a tot fost amânat, însă, de guvernele ulterioare, din cauza costurilor sociale greu de suportat într-o țară care se bate cu Bulgaria pe ultimele două locuri din UE în ceea ce privește nivelul de trai.
Ordonanța 114 de la finele lui 2018 a venit tocmai în acest sens, pentru a contracara presiunile tot mai mari făcute de Bruxelles pentru liberalizarea pieței de energie.
Startul liberalizării complete al pieței de energie a fost dat de guvernul condus de Ludovic Orban chiar în primele zile de mandat, la începutul lui 2020, după ce a fost anulată OUG 114.
Prin liberalizarea totală a pieței de energie, la 1 ianuarie 2021, guvernul de dreapta a promis o scădere a prețului final pentru consumatorul casnic, ca urmare eliminării îngrădirilor ce erau aduse până atunci legilor economiei de piață – cererea și oferta.
Dar eliminarea pieței reglementate nu numai că nu a adus scăderile de prețuri promise, din contră, facturile la energie electrică și gaze au explodat cu procente formate din două cifre, în vara lui 2021, inclusiv pe piața concurențială, atât de mult lăudată de exegeții pieței libere.
Legea consumatorului vulnerabil a fost din start o temă de discuție falsă, sau în cel mai bun caz insuficientă, în condițiile în care piața de energie a înregistrat creșteri de prețuri cu procente formate din două cifre.
La fel de afectați au fost și consumatorii casnici cu venituri medii, dar și economia națională, scăparea de sub control a prețurilor din zona de energie aducând un val de falimente în randul firmelor românești.
Acum, când liberalizarea bruscă și deloc pregătită a pieței de energie a făcut ca sumpirile din domeniu să se resimtă, într-un adevărat efect de avalanșă, normal dealtfel, la nivelul întregii economii, competitivitatea pe plan internațional a economiei autohtone a avut grav de suferit.
Iar scumpirile din energie s-au transferat cu o viteză mare, care i-s surprins și pe corifeii de la BNR, către mărfurile alimentare, traiul de zi cu zi pentru categoriile defavorizate devenind o adevărată problemă.
Guvernul a contracarat cu plafonări de prețuri care au fost aplicate însă doar consumatorului final, nu și producătorilor, prin urmare pe bugetul de stat s-a pus o mare presiune prin compensațiile (reprezentând diferența dintre prețul de producție și prețul la consumatorul final) plătite de Stat către producători.
Au liberalizat și s-au căit
Dacă s-ar fi uitat la celelalte țări din regiune, susținătorii din România ai pieței libere în energie ar fi văzut că liberalizarea a fost un proces îndelungat și extrem de complicat, cu costuri sociale uriașe, care în cele mai multe cazuri nu a fost dus la finalizare, așa cum o cere Uniunea Europeană, nici după aproape 20 de ani.
O privire sumară la liberalizarea pieței de energie în țările din sud-estul Europei relevă faptul că nicăieri statele nu au cedat peste noapte total controlul, lăsând consumatorii la voia furnizorilor de energie.
În Bulgaria, Polonia sau sau Ungaria piața este numită liberalizată, pentru a face pe plac Comisiei Europene, dar există încă prețuri reglementate de stat pentru consumatorii casnici, iar producătorii publici de energie dețin cote importante pe piață, pe care o pot controla fără probleme.
Guvernanții actuali de la București ar fi putut să țină cont de exemplul Bulgariei, unde privatizarea companiilor de stat din energie și o liberalizare peste noapte a pieței au condus la masivele revolte de stradă din 2013, care s-au soldat cu căderea guvernului după mai multe luni în care zeci de mii de oameni au protestat în toate orașele importante ale țării.
Azi furnizarea energiei către consumatorii casnici nu este în întregime liberalizată în Bulgaria, cum cere Uniunea Europeană, existând prețuri reglementate prin care clienții sunt puși la adăpost de posibilele abuzuri ale companiilor din energie.
Bruxellesul face în continuare presiuni pentru eliminarea acestor prețuri reglementate, dar factorii de decizie de la Sofia sunt preocupați mai mult cu diversificarea ofertei de energie, în anii care au trecut apărând pe piață numeroși producători de energie verde.
În ciuda presiunilor făcute de Uniunea Europeană, consumatorii casnici au încă dreptul de a opta pentru prețurile reglementate de stat sau ofertele de pe piața liberă.
Trebuie menționat faptul că, alături de România, Bulgaria are cea mai săracă populație din punct de vedere energetic din Uniunea Europeană: sărăcia energetică face referire la dificultatea sau imposibilitatea consumatorilor de a-și achita facturile din energie.
Și Ungaria a revenit asupra deciziei
În Ungaria există o continuă dezbatere asupra liberalizării pieței de energie pentru consumatorii casnici, care nu este considerată a fi suficient de matură pentru eliminarea oricărei forme de control al statului.
Plafoanele pentru prețurile la energie pentru clienții casnici au fost reintroduse în 2010, după doi ani de încercare eșuată a liberalizării complete, conform cerințelor Uniunii Europene.
În timp ce alte țări s-au avântat fără ezitări pe calea liberalizării pieței de energie, guvernul de la Budapesta a decis să reintroducă reglementări stricte impuse de stat pentru consumatorii rezidențiali, chiar după ce reformele fuseseră finalizate.
Există trei perioade legate de liberalizarea energiei în Ungaria: 2004 – 2008, în care s-a efectuat tranziția de la un sistem centralizat la unul liberalizat, 2008 – 2010, în care piața a fost complet liberalizată, respectiv 2010 – prezent, perioada post-liberalizare.
În Polonia, liberalizarea a urmat cerințele Uniunii Europene într-o măsură mai mare. Totuși, guvernanții de la Varșovia au opus și opun încă o rezistență hotărâtă în privința reformelor legate de mixul energetic al țării, bazat în mare măsură pe arderea cărbunelui, pentru că o accelerare a decarbonatării acestuia ar conduce la o creștere semnificativă a costurilor de producție a energiei.
Mai mult decât atât, dacă pentru producătorii de energie nu existau plafonări ale costului de producție impuse de stat, furnizorii de ultimă instanță către consumatorii casnici aveau fixate plafoane de preț pe care erau obligați să le respecte și înaintea declanșării războiului.
