Sorin Cîmpeanu (captură video)

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a reacționat după ce sindicatele din învăţământul preuniversitar au organizat o grevă de avertisment. Oficialul a caracterizat revendicările lor ca fiind „pe deplin justificate” și recunoaște că e nevoie de o creștere a salariilor în Educație.

„Recunoaştem şi susţinem dreptul cadrelor didactice la o salarizare motivantă, având în vedere atât importanţa educaţiei, cât şi starea actuală a sistemului de învăţământ, inclusiv din perspectiva salarizării, mai ales atunci când există prevederi legale în vigoare care dispun creşteri salariale, ce nu au putut fi acordate până acum din cauza lipsei resurselor”, a precizat Cîmpeanu, relatează news.ro.

Cîmpeanu a dat asigurări că se vor găsi soluții cu privire la creștere salariilor din sistemul de învățământ

Cu toate acestea însă, ministrul a amintit faptul că în 2022 au fost alocate creșteri salariale de 4% în educație, ajungându-se astfel la un total de 20% din creșterile prevăzute de Legea 153/2017. „În consecinţă, rămâne restantă obligaţia de creştere a salariilor în învăţământ cu 12%”, a adăugat Cîmpeanu.

De asemenea, oficialul a mai precizat că în 2022, costul standard/elev destinat cheltuielilor materiale a crescut cu 13,17%, motiv pentru care bugetul Ministerului Educației a crescut cu peste 1,1 miliarde de lei.

„Sunt convins că la momentul rectificării bugetare, în condiţiile creşterii încasărilor la bugetul de stat, se vor identifica soluţii de acoperire a obligaţiilor asumate”, a mai declarat ministrul.

Mai mult, Cîmpeanu a dat asigurări că își va asuma un dialog deschis cu sindicatele din învățământ pentru a găsi măsurile adecvate cu privire la salarizarea cadrelor didactice. Astfel, vineri, 21 ianuarie, consultările vor continua printr-o întâlnire cu premierul României.

Reamintim că 175.000 de cadre didactice din 4.000 de școli au oprit activitatea între orele 11.00 și 13.00 ca formă de protest față de refuzul guvernanților de a negocia acordarea salariilor de bază și alocarea a 6% din PIB pentru Educație. Greva de avertisment a avut loc miercuri, 19 ianuarie, aceasta fiind organizată de sindicatele din învățământul preuniversitar.

Săptămâna trecută, sindicaliștii au protestat în fața sediilor PNL și PSD, iar proteste au fost organizate și în fața Guvernului, ei afirmând că nu mai vreau să fie „sacrificații de serviciu din sectorul bugetar.”

Grevă de avertisment în școli: profesorii pleacă de la catedre timp de două ore

Articolul precedentFostul preşedinte al Camerei de Comerţ a României iese din penitenciar cu 3 ani înainte de termen. În 2021 a achitat de bunăvoie fix 85 de lei din prejudiciul de zeci de milioane de lei
Articolul următorArafat, despre valul cinci al pandemiei: „Impactul nu e unul major”
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.