Captură video Observator
Captură video Observator

În timp ce căutau vestigii în curtea unui muzeu din Drobeta-Turnu Severin, arheologii au descoperit osemintele unei femei.

Rămășițele umane au fost găsite în zona amfiteatrului roman, un vestigiu descoperit în 2010.

Un mormânt mai puțin obișnuit: persoana ar fi fost îngropată, în secret, în urmă cu 20 de ani. În plus, hainele nu erau putrezite în totalitate

După mai multe analize, arheologii au stabilit că este vorba despre o persoană de sex feminin. Aceasta ar fi fost îngropată aici acum 20 de ani.

Noi efectuam aceste săpături pentru clădirea romană, moment în care am constatat o groapă situată între cele două ziduri. Zidul cel mic a fost spart de groapa efectuată. După ce a fost curăţată groapa, s-a observat oseminte umane. După curăţarea lor, s-a observat că avem de-a face cu un mormânt mai puţin obişnuit într-o săpătură arheologică, nu roman, medieval, ci unul recent. Erau haine neputrezite”, a declarat Victor Bunoiu, muzeograf Muzeul Porților de Fier, pentru Actual Mehedinţi, potrivit publicației Observator.

Cadavrul găsit la Drobeta-Turnu Severin va fi cercetat de criminaliști. De asemenea, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă

În egală măsură, Doinița Chircu, director Muzeul Porților de Fier, a venit cu noi informații referitoare la poziția cadavrului.

Cadavrul este aruncat cu capul înspre est, este la nivel inferior, şi picioarele erau în partea superioară”, a declarat directorul Muzeul Porților de Fier.

Articolul precedent18 octombrie: Ziua care marchează lupta împotriva traficului de persoane
Articolul următorSalvamontiștii au nevoie de voluntari pentru construcția unui viitor Punct Salvamont
Jurnalist full-time / Pesimist part-time