Din cauza nivelului scăzut al Dunării, zeci de nave sunt blocate la Zimnicea

Vasele așteaptă efectuarea lucrărilor de dragare pentru a putea merge mai departe

Din cauza secetei care a determinat scăderea alarmantă a nivelului Dunării, zeci de nave sunt blocate la Zimnicea, așteptând realizarea lucrărilor de dragare a zonei, potrivit digi24.ro. Temperaturile extrem de ridicate dar și lipsa precipitațiilor a făcut ca în unele locuri, apa să aibă mai puțin de un metru și jumătate, lucru care face imposibil transportul fluvial.

64 de nave așteaptă la Zimnicea efectuarea lucrărilor de adancire a nivelului fluviului, navigația desfășurându-se cu restricții de două săptămâni

Transportul este permis doar vaselor care au adâncimea de scufundare de maximum 1 metru și 40 de centimentri. Potrivit declarației lui Dorel Rădoi, căpitan-șef Oficiul de Căpitănie Zimnicea, sunt nave care depășesc acest pescaj, cele care urcă trebuind să aștepte la kilometrul 559 la ancoră, în timp ce navele care coboară așteaptă la kilometrul 570.

”Sunt nave care nu pot să treacă, pentru că ele sunt încărcate peste capacitățile pe care le-am pus noi la dispoziție prin operațiunile de dragaj pe care le facem”, a declarat Florin Uzumtoma, director Căi Navigabile AFDJ Galați. Fiecare convoi are între opt și opt barje încărcate cu cereale și fier vechi. În timp ce unele convoaie de barje rămân în așteptare, alte ambarcațiuni au mai lăsat din încărcătură, pentru a deveni mai ușoare şi pentru a înainta.

Dunărea este la jumătate din nivelul mediu multianual al acestei luni

În zona cu probleme, autoritățile române au trimis un utilaj care să sape o rută alternativă pentru nave. Pentru ca ambarcațiunile să poată trece este nevoie ca Dunărea să ajungă la peste 2 metri.

Până în urmă cu o lună și jumătate – două luni, nivelul Dunării măsura aproximativ un metru la Zimnicea, în prezent putând fi văzute numai insulițe cu nisip. Mai grav este faptul că sunt zone unde se poate traversa cu piciorul pe malul bulgăresc, deoarece apa nu măsoară mai mult de 1 m și 40 de cm. Debitul apei la Zimnicea a ajuns la 1830 de metri cubi pe secundă, în condițiile în care media anuală pentru luna august este de 4300 de metri cubi pe secundă.

Zeci de sturioni vii, proveniți din braconaj, au fost eliberați în Dunăre

Articolul precedentÎn lupta cu seceta, China apelează la ploaie artificială
Articolul următorSecția de Recuperare ”Medicină Fizică și Balneologie” din Târgu-Mureș: fotografiile făcute în 2022, expuse de Recorder