În cursul zilei de ieri, o serie de acuzații ce-l vizau pe actualul primar al Sectorului 5, Daniel Florea, făceau turul internetului. De altfel, acuzațiile au ajuns atât de departe, încât pe fir a intrat atât DNA, cât și Poliția Capitalei, la sesizarea celor de la USR. Primarul Florea este, astfel, suspectat că ar fi falsificat o parte dintre semnăturile aferente intrării sale în cursa electorală. Încercând să se disculpe, Florea a postat un clip pe Facebook în care acuză USR PLUS și PNL că ar face jocul lui Cristian Popescu Piedone, candidatul Partidului Puterii Umaniste (social-liberal) la Primăria Sectorului 5, cu toate că USR PLUS și PNL și-au desemnat deja candidatul comun pentru S5, în persoana lui Alexandru Dimitriu.
Reacția lui Piedone nu s-a lăsat mult așteptată
Și pentru că orice acțiune are și reacțiune, Cristian Popescu Piedone i-a răspuns, la rândul său, printr-un clip postat pe Facebook, actualului primar Daniel Florea. În înregistrarea pe care o puteți viziona în cele ce urmează, Piedone aduce dovezi video ale nepăsării și indolenței administrației Florea, îndemnându-l ironic pe acesta să-l dea în judecată pentru acele imagini apocaliptice dar reale ale cartierelor Sectorului 5, unde degradarea și gunoaiele sunt, din păcate, leit motife.
„Dumneavoastră care vă pricepeți foarte bine la Codul Penal și dați pe toată lumea în judecată că au fabricat imagini false. Vă rog, dați-mă și pe mine în judecată, Cristian Popescu Piedone, dacă imaginile ce vor urma nu sunt reale și nu sunt de actualitate din Sectorul 5. Cel pentru care spuneți că toată lumea vă atacă. N-ați făcut nimic, domnule primar! Și spuneți că aveți un mesaj pentru PNL, USR, finul lui Vanghelie? Vă dau eu un mesaj! Pentru PSD Sector 5! «Bagajele și repede acasă! Vin către voi! »”, a declarat Cristian Popescu Piedone.