Gheorghe Stanca și Cristian Deliorga sunt gata să își preia atribuțiile de judecători ai Curții Constituționale a României. Cei doi magistrați au depus jurământul astăzi și astfel devin cu acte în regulă judecători constituționali pentru un mandat de 9 ani, fiind înlocuitorii judecătorilor Simona-Maya Teodoroiu şi pe Ştefan Minea.
Atât Stanca cât și Deliorga sunt propunerile PSD, care în luna mai a reușit să își impună viziunea compunerii CCR atât în Camera Deputaților cât și în Senat. Stanca a fost votat în plenul Camerei Deputaților cu 174 de voturi „pentru”, în timp ce Deliorga a avut 70 de voturi favorabile în plenul Senatului.
Ulterior votului, USR a depus sesizare la CCR privind aceste numiri, sesizare respinsă luna aceasta. În ceea ce îl privea pe Gheorghe Stan, fost procuror şef al Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie, se atrăgea atenția că nu ar avea o carieră profesională corespunzătoare și că nu asigură o anumită independență, ceea ce l-ar fi făcut incompatibil. Totodată, fostului judecător Cristian Deliorga i se reproșa că nu şi-a depus demisia înainte de publicarea în Monitorul Oficial a numirii sale la CCR.