Negocierile de miercuri ale sindicaliștilor din Educație cu premierul Nicolae Ciucă și reprezentanții Guvernului au eșuat, personalul din învățământ urmând să intre în grevă de luni dimineață.
Însă luni, așa cum asigură Ciucă, discuțiile vor continua, chiar dacă premierul a dat să se înțeleagă că nu poate onora toate revendicările.
La întâlnirea de ieri cu reprezentanții sindicatelor din învățământ, alături de Ciucă au fost prezenți și președintele PSD Marcel Ciolacu, ministrul Educației, ministrul Finanțelor și un secretar de stat de la Ministerul Muncii, și, după cum a apărut o comunicare pe pagina de Facebook a premierului, s-a vorbit „cu onestitate, posibilitățile bugetare ale Guvernului”. Promisiunea este totuși că „această coaliție își asumă public, prin programul de guvernare care va fi aprobat săptămâna viitoare, faptul că Educația este o prioritate națională, incluzând aici și componenta de salarizare a angajaților din sistem”.
Ceea ce este dat ca cert este că „discuțiile cu sindicatele din Educație vor continua, următoarea întâlnire va avea loc luni, 22 mai”. Adică data la care este anunțată greva generală.
Ieri, înaintea ședinței de Guvern, Ciucă arăta că „educația este și va fi o prioritate pentru Guvernul României și pentru actuala coaliție de guvernare”, cu promisiuni legate de grila de salarizare, legile educației și așa mai departe.
De altfel, în briefingul care a urmat ședinței, și purtătorul de cuvânt al Guvernului a discutat despre importanța domeniului, cu promisiunea că sistemul educațional este important și luat în seamă:
„În privința discuțiilor care s-au purtat (…) cu liderii sindicali din educație, domnul prim-ministru a anunțat decizia de a închide aplicarea salarizării într-o formă unitară în sistemul educațional, în general, mă refer acum la cei care intrau în așa-numita categorie regăsită în Anexa 8, personalul nedidactic, care își vor putea, practic, atinge nivelul corespunzător potrivit legislației în vigoare și în condițiile în care la nivelul Guvernului s-a și anunțat public acest angajament, domnul prim-ministru a transmis acest lucru în cursul acestei zile, a transmis-o și direct liderilor de sindicat din educație.
La nivelul Ministerului Muncii sunt centralizate grilele de salarizare pentru viitoarea lege a salarizării, unde se vor regăsi inclusiv așteptările salariaților din sistemul de educație, care încă o dată merită întregul nostru respect, nu doar al Guvernului, ci și al societății, pentru munca pe care o realizează. Poate că statistica are mai puțină relevanță, dar trebuie spus că la acest moment, cei 7.300 lei, care reprezintă nivelul mediu al salarizării brute în sistemul educațional, este ușor peste media națională.
Desigur, pot și trebuie să fie făcuți pași importanți înainte, dar pornind de la aceste premise și de la faptul că prin intermediul proiectului realizat la nivelul Ministerului Muncii în privința legii salarizării, vor fi rezolvate toate aceste chestiuni, nu doar pentru sistemul educației, care rămâne o prioritate, se va regăsi de altminteri și în prioritățile noului program de guvernare.
Este o asigurare, de asemenea, transmisă de către premier. Toate aceste elemente ne determină să fim optimiști în legătură cu capacitatea de a găsi prin dialog cele mai bune soluții pentru sistemul de educație din România și în acest sens a și fost convenită o întâlnire care să aibă loc luna viitoare între domnul prim-ministru și reprezentanții liderilor sindicali din educație”.