Cătălin Cîrstoiu, candidatul PSD&PNL la Primăria Capitalei, susține sus ți tare că nici vorbă de incompatibilitate în ceea ce îl privește.
Explicațiile sale țin de faptul că tratează cancerele osoase și, fiind „un nume” în medicină, e firesc să i se ceară părerea, insistând totodată pe aspectul că nu a cerut și nu a luat bani și că nu a făcut consultații, ci doar și-a ajutat colegii.
Declarațiile au fost făcute la B1 TV, în condițiile în care Cîrstoiu promisese o întâlnire cu presa, în cadrul căreia va dezvolta subiectul legat de incompatibilitate și va aduce explicații.
„Eu nu sunt în nicio stare de incompatibilitate. La modul real, nu sunt în incompatibilitate (…). Eu nu am avut nicio relație contractuală, remunerată sau neremunerată, cu o clinică privată”, a spus Cîrstoiu pentru sursa citată, susținând totodată că parafa sa, care apare peunele documente din afara spitalului pe care îl conduce, „e semnul competenței mele profesionale, semnul faptului că eu reprezint ceva în medicină, că sunt un nume”.
Eu la Spitalul Universitar nu operez așa, niște oase rupte, cum spun unii, eu mă ocup de o patologie aparte, de cancere osoase. E singura clinică din România care a ridicat partea asta de oncologie osoasă la un alt rang. Eu asta am construit în atâția ani.
Faptul că am atâția pacienți, sunt zeci care vor părerea mea și uneori depășesc capacitatea mea fizică de a răspunde… Eu am construit echipe, echipele mele de la Spitalul Universitar, sunt oameni care știu și e firesc ca pacientul să aleagă unde merge. (…)
Pacientul alege unde vrea să meargă și-și asumă că dacă merge la privat, plătește o taxă. (…) Eu nu am luat niciodată pacienți de la spital să-i duc la cabinetul privat. Invers.
Colegii mei au consultat acolo pacienți. Au fost dăți, și nu neg asta, când mi-au cerut expertiză că unele cazuri îi depășeau și i-am ajutat, că eu am jurat când terminat facultatea să ajut. Nu am încasat niciun ban, am făcut asta din devotamentul meu față de profesie, de omul în nevoie. (…)
Eu nu am făcut consultații, eu mi-am ajutat colegii dacă mi-au cerut, mi-am ajutat pacienții dacă mi-au cerut”, a explicat Cîrstoiu.
Totodată, acesta a făcut și comparații: „Când am fost la un spital public din București ca să operez, să salvez un om care era pe masă, având eu soluția, eram în incompatibilitate? Da, după raționamentul ăsta. Când m-a chemat un coleg într-un spital privat să ofer o expertiză, fără să iau bani, și să operez că era o problemă urgentă? Nu. Când la Hamburg am intrat să vizitez un spital mare, etalon și era un implant pe care eu îl folosisem, iar ei nu și i-am ajutat, atunci tot eram în incompatibilitate? Eu cred că nu!”.