Carne de mieil
Carne de miel. Sursa foto: playtech.ro

DSVSA Giurgiu recomandă consumatorilor, în apropierea sărbătorilor, să cumpere miel care are ștampilă oficială de control sanitar veterinar, aplicată lizibil pe fiecare spată și pe pulpe.

Medicii veterinari au precizat că au fost descoperite tentative de trafic al cărnii de câine sau al cărnii provenite de la animale moarte.

„Atenţionăm consumatorii că, pentru a fi în conformitate cu normele sanitar-veterinare, carcasa de ovine (adulte sau miel) trebuie să prezinte întotdeauna capul şi organele interne nedetaşate, precum şi ştampila oficială de control sanitar veterinar aplicată lizibil pe fiecare spată şi pe pulpe”, se arată în comunicatul Prefecturii Giurgiu.

Prețurile privind carnea de miel au explodat

De asemenea, carnea de miel nu trebuie cumpărată din piețe sau măcelarii dacă nu este aplicată marca de sănătate și carnea preambalată nu prezintă eticheta de indentificare a procesatorului.  Mai mult, veterinarii au recomandat evitarea consumului de preparate din carne camercializată la tonetele și grătarele amplasate pe traseele comerciale și turistice.

Aceștia susțin că organele sanitar-veterinare nu pot face verificări privind compoziția reală a acestor preparate.

„Pentru a nu crea suspiciuni cumpărătorilor, traficanţii care fac substituiri ilegale ale cărnii recurg la disimularea acestei infracţiuni prin tranşarea cărnii în specialităţi de măcelărie sau prin valorificarea cărnii sub formă tocată, în cazul căreia este foarte dificilă diferenţierea provenienţei organice”,  a mai precizat DSVSA.

Totodată, reprezentanții DSVSA au anunțat că în perioada dinaintea sărbătorilor se vor face controale pe întreg lanțul de producție, depozitare și transport. Eventualele intervenții neconforme în ceea ce privește caliatea și siguranța alimentelor de origine animală vor fi sancționate conform legii.

„Orice intervenţie negativă asupra calităţii alimentelor de origine animală, cum ar fi: substituirea cărnii normale cu carne provenită de la animale bolnave, moarte, tăiate în agonie sau aflate în stări fiziologice în care tăierea lor este interzisă de lege, prepararea de alimente falsificate sau cu componente alterate, adaosurile nepermise sau introducerea aditivilor alimentari peste limitele oficiale, constituie, de fapt, un atentat asupra sănătăţii publice”, mai informează reprezentanții DSVSA.

Citește și: Avertisment pentru consumatori, înainte de Paște: Atenție de unde cumpărați carnea de miel

Articolul precedentMinistrul Muncii vrea să apere sistemul de pensii. Budăi: „Nu cred că este momentul acum să dezechilibrăm mai tare sistemul”
Articolul următor168 de icoane care datează din vremea lui Constantin Brâncoveanu și Neagoe Basarab vor fi scoase la licitație
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.