Hotărârea de Guvern 315/2021, privind organizarea și funcționarea ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT) a apărut ieri, 17 martie 2021, în Monitorul Oficial, potrivit comunicatului transmis de MEAT.
Guvernul a adoptat actul încă din 10 martie 2021. Potrivit hotărârii de guvern, Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului are patru mari direcții în care va acționa: scheme de ajutor de stat pentru susținerea mediului privat, reforma companiilor de stat aflate în subordinea Ministerului, debirocratizare și promovarea turismului și a economiei.
„Din acest moment, pot veni banii care au fost bugetați în bugetul de stat pentru anul 2021, care a fost promulgat pe 9 martie 2021. Circuitul banilor pentru măsura 2 este următorul: de la trezorerie către minister, de unde pleacă înspre agenții, care îi transferă apoi în bănci, după care ajung în conturile beneficiarilor.
În perioada în care ministerul nu a avut nici buget nici HG de funcționare, MEAT a procesat un maximum de dosare de solicitări, astfel încât, odată ajunși banii, plățile către beneficiari să se facă cât mai repede”, se precizează în comunicatul sus menționat.
Motivul acestei întârzieri în oficializarea ministerului se datorează discuțiilor ce au avut loc la împărțirea portofoliilor, după negocierile din decembrie, între PNL și USR PLUS.
Ministerul ilegal
De altfel, „nelegalitatea” acestui minister a fost o temă abordată de social democrați în moțiunea simplă împotriva lui Claudiu Năsui.
„Pe lângă minciuni, lipsă de viziune și de onestitate față de propriul electorat Claudiu Năsui este și un ministru penal! În cele 70 de zile de ministeriat nu a fost în stare nici măcar să redacteze hotărârea de guvern pentru organizarea instituției pe care o conduce. După desprinderea de Ministerul Energiei, un astfel de act normativ era absolut necesar pentru a asigura legalitatea funcționării noului minister, dar și a proiectelor derulate de acesta. În aceste condiții, în lipsa unei organigrame aprobate în mod legal, toate angajările făcute de Năsui în ministerul pe care îl conduce sunt ilegale”, se arată în textul moțiunii „O Românie în agonie, cu Năsui la Economie”.
Moțiunea simplă, inițiată de 41 de senatori PSD, a fost respinsă, cu 72 de voturi împotrivă și 55 de voturi pentru, plus o abținere, din 128 de senatori prezenți (total 138).