Adrian Cesnoiu, ministrul Agriculturii, a anunțat că plafonarea prețurilor produselor de bază este o soluție pe care o ia în calcul.
„Plafonarea preţului alimentelor nu se face la producător. Producătorii au menţinut stabil preţul alimentelor. Dacă va veni un moment în care trebuie să intervenim şi preţurile o iau razna cu adevărat, atunci evident trebuie să intervii între preţul de la producător şi preţul de la raft”, a explicat ministrul într-o emisiune tv .
Cesnoiu susţine că preţurile sunt umflate de cei care intervin pe lanţ după producător.
„Eu am o analiză la Ministerul Agriculturii care îmi arată că între preţul cu care pleacă de la poarta fermei un produs şi preţul de la raft există diferenţe între 30 şi 60%. La o pâine care pleacă cu 1,1 – 1,3 lei de la fabrică şi ajunge la 2,1 – 2,2 lei pe raft, e mult sau e puţin?”, a afirmat ministrul Agriculturii.
După ce a lansat ideea privind plafonarea preţurilor, în spaţiul public, liderul PSD, Marcel Ciolacu, a abandonat-o rapid. Experţii au atras atenţia că plafonarea preţurilor duce la penurie, ceea ce s-a întâmplat deja în Ungaria, ţară pe care Ciolacu a luat-o ca model când a avansat propunerea. În plus, e necesară raţionalizarea pentru a evita specula.
Ministrul Agriculturii susţine, însă, că, dacă ştii cum să faci plafonarea, nu există pericolul ca alimentele să lipsească de pe raft.