Foto: Facebook

Președintele partidului PRO România, Victor Ponta, a reacționat după ce premierul Ciucă a fost acuzat că și-a plagiat lucrarea de doctorat. Fostul lider PSD e de părere că actualul premier nu trebuie să dea explicații „acuzațiilor făcute”, ci să rezolve crizele din energie, finanțe, sănătate și educație.

Mai mult, fostul premier al României a mai precizat că problemele țării sunt mult mai importante decât „scheleții din dulap dezgropați după atâția ani.”

„Sunt cel mai pățit cu poveștile astea și am, deci, dreptul să vorbesc. Să îl lăsăm în pace pe Dl Ciucă să facă ceea ce așteptăm toți de la el: rezolvarea crizelor din energie, finanțe, sănătate, educație. Nu cred că trebuie să piardă mult timp ca să dea explicații acuzațiilor făcute de o jurnalistă dovedidă că a plagiat ea însăși”, a declarat președintele PRO România, relatează g4media.ro.

Ponta: „Iohannis a zis multe când era vorba de adversari”

De asemenea, Ponta nu a ezitat să îl atace pe președintele României, precizând că el este obișnuit să vorbească de rău pe adversari, niciodată pe aliați.

„E adevărat că Iohannis a zis că plagiatul reprezintă furt intelectual și este inacceptabil ca persoanele acuzate să nu facă un pas în spate, dar știți bine că a zis multe când era vorba de adversari- nu se aplică și la aliați. Să îi „dăm pace” ( cum se spune în Ardeal)”, a mai spus Victor Ponta.

Totodată, fostul premier speră ca Nicolae Ciucă să aibă rezultate concrete și mai bune în cel mai scurt timp, deoarece românii sunt „cu apa peste cap.”

„Propun ca Dl Ciucă să își vadă de problemele din energie, sănătate, educație, finanțe samd. Sper să aibă rezultate concrete și mai bune cât mai rapid, că suntem cu „apa peste cap.” Pentru scandalul cu plagiatul îmi dau eu demisia”, a concluzionat Victor Ponta.  

Daniel Funeriu, fostul ministru al Educației, i-a dat o replică fostului premier, amintindu-i că instanța a decis că este un hoț intelectual.

„Lipit, ca musca de perete, cu „pliciul” plagiatului, Ponta se lipeşte de scandalul Ciucă, făcând pe ramolitul: Victoraş, instanta a decis că eşti hoț intelectual (plagiator). Ciucă să fie verificat, în 10 zile, de, şi doar de, CNATDCU. După verdict, ori, ori”, a scris fostul ministru pe Twitter.

Reamintim că teza de doctorat a lui Nicolae Ciucă conține 42 de pagini plagiate din alte lucrări, potrivit PressOne.

Ludovic Orban: „Ciucă este premier pentru că aşa a vrut Iohannis”

Articolul precedentVaccinare la chiuvetă în Dolj: un medic de familie și un ambulanțier, arestați după un flagrant
Articolul următorPremierul britanic, critic la adresa lui Putin: „Nu trebuie să i se permită să rescrie normele internaționale”
Andrei NARIȚA
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.