Plagiatul a fost readus în atenția publicului, odată cu ancheta jurnalistei Emilila Șercan, pentru Pressone, în legătură cu teza de doctorat a lui Nicolae Ciucă.
Astfel, aceasta susține că teza de doctorat a premierului are cel puțin 42 de pagini plagiate.
Nicolae Ciucă ar fi copiat text integral, din alte două teze de doctorat, fără să citeze și/sau menționeze sursa.
În plus, se pare că respectivele pagini copiate nu ar putea fi depistate de softuri anti-plagiat, lucrarea trebuind fi verificată ”manual”.
Ce spune Nicolae Ciucă despre acest lucru?
Neagă faptul că ar fi plagiat.
”Acuzațiile publice nu se pot susține științific in niciun fel, fapt ce poate fi dovedit si de raportul oricărei metodologii de depistare a similitudinii, corect și profesionist utilizată. Sintagme si formulări standardizate specifice domeniului tezei de doctorat (gen ‘pilon de stabilitate’ etc) nu trebuie ocolite atunci când tratezi un subiect sensibil – precum geopolitica – unde semantica trebuie neaparat să fie precisă, motiv pentru care anumite sintagme/formulări este obligatoriu să fie standardizate.”
În plus, acesta chiar invită ca lucrarea de doctorat să-i fie verificată, pentru a-și dovedi nevinovăția.
”Am inițiat solicitarea de verificarea a acesteia de către Comisia de Etica a UNAp – Instituția Organizatoare de Studii de Doctorat, în acord cu prevederile legale în vigoare, in spiritul OMEC Nr. 5229/2020 din 17 august 2020. […] În măsura in care vor mai exista semne de întrebare, UNAp va fi îndreptățită sa solicite verificarea de către CNATDCU – Comisia 26 – Științe politice, studii de securitate, ştiinţe militare, informaţii și ordine publică.”
Nu ne dăm cu părerea despre dacă sau nu a copiat. Acest verdict poate fi dat doar de către autoritățile competente.
Dar de ce e plagiatul un lucru rău?
Știu, era amuzant când eram la școală și înșelam vigilența profesorilor. Nu că ar fi fost și corect. Dar hai să spunem că eram copii. Și poate chiar învățam ceva în timp ce făceam fițuici sau copiam unii de la alții.
Nu încurajez copiatul, dar cred că fiecare dintre noi a copiat, măcar o dată-n viață.
Plagiatul, în schimb, e altă mâncare de pește.
Nu mai vorbim de o formulă scrisă pe bancă. Nici de rezultatul copiat de la colegul, în timpul unei teze. Vorbim, efectiv, despre furt intelectual.
Adică cineva s-a chinuit să scrie ceva. O carte. O teză de licență. Una de doctorat. O lucrare științifică. Și tu vii și, în loc să-ți bați capul să-ți găsești cuvintele și argumentele, iei de-a gata ce altul a muncit, înaintea ta.
Și n-ar fi nicio problemă, dacă te-ai obosi să pui ghilimelele și să dai credit ăluia, pentru munca depusă. Dar tu ți-o însușești. E exact același lucru ca atunci când furi banii munciți de altul. Nu e nicio diferență între furtul fizic și cel intelectual.
Dacă nu poți fi original, măcar fii corect și semnalizează sursa.
Plagiatul e nasol pentru că:
– e ilegal;
– te învață că ”merge și așa”;
– te învață că e ok să nu gândești de unul singur;
– îi minți pe alții, dar te minți și pe tine;
– obții lucruri pe care nu le meriți și pentru care nu ai muncit.
Știu, într-o societate în care ne-am obișnuit ”să ne descurcăm”, poate nu pare atât de grav. Sau unora nu li se pare atât de grav. Dar, cum plagiatul este furt, iar furtul e faptă penală, avem două opțiuni: ori pedepsim plagiatul la fel cum pedepsim furatul, ori dezincriminăm furtul fizic și liber la anarhie.
