Ciucă, despre plagiat. „Acuzațiile publice nu se pot susține științific în niciun fel”

USR-ul, pe mai multe voci, îi cere demisia

Premierul Nicolae Ciucă a reacționat după dezvăluirile făcute de Emilia Șercan, cu privire la plagiatul lucrării sale de doctorat, și cere verificarea lucrării de către Comisia de Etică a UNAp – Instituția Organizatoare de Studii de Doctorat în care s-a susținut teza de doctorat care are un pronunțat caracter specific domeniului Științe Militare. De altfel, Ciucă i-a declarat Emiliei Șercan faptul că lucrarea sa fost întocmită conform rigorilor academice din 2003, când a și susținut-o.

„Ca urmare a interesului manifestat public față de teza de doctorat „Dimensiunea angajării armatei României în operațiuni întrunite multinaționale”, pe care am susținut-o în anul 2003, la Universitatea Națională de Apărare (UNAp), am decis să solicit analizarea lucrării de către Comisia de Etică a UNAp – Instituția Organizatoare de Studii de Doctorat în care s-a susținut teza de doctorat care are un pronunțat caracter specific domeniului Științe Militare.

Alegerea tematicii tezei de doctorat s-a bazat predominant pe experiența personală acumulată în misiunile internaționale la care am participat nemijlocit, individual sau împreună cu Batalionul 26 Infanterie: misiunea ONU de menținere a păcii din Angola (1996-1997), misiunea NATO din cadrul rezervei strategice a SACEUR pentru Balcanii de Vest (2000-2001) și misiunea de tip coaliție din Afganistan (2002). Așadar, teza mea de doctorat înglobează, pe lângă cercetarea științifică și studiul teoretic, experiența acumulată în misiunile reale și exercițiile la care am participat, aceasta constituind, în mod evident, contribuția originală proprie unei teze de doctorat corect elaborată.

În calitatea de militar, indiferent de poziția pe care am fost încadrat, mi-am îndeplinit întotdeauna atribuțiile, respectând principiile, legile și regulamentele militare care guvernează activitatea Armatei Române”, a transmis Nicolae Ciucă, printr-o postare făcută pe contul său de Facebook.

De asemenea, afirmă premierul, „acuzațiile publice nu se pot susține științific în niciun fel, fapt ce poate fi dovedit și de raportul oricărei metodologii de depistare a similitudinii, corect și profesionist utilizată. Sintagme și formulări standardizate specifice domeniului tezei de doctorat (gen “pilon de stabilitate” etc) nu trebuie ocolite atunci când tratezi un subiect sensibil – precum geopolitica – unde semantica trebuie neapărat să fie precisă, motiv pentru care anumite sintagme/formulări este obligatoriu să fie standardizate”, mai scrie Ciucă.

Totodată, susține premierul, „în măsura în care vor mai exista semne de întrebare, UNAp va fi îndreptățită să solicite verificarea de către CNATDCU – Comisia 26 – Științe politice, studii de securitate, ştiinţe militare, informaţii și ordine publică”, potrivit postării sus-menționate.

Până la acest moment, mai multe voci publice îi cer demisia premierului pentru acuzațiile de plagiat. Printre acestea se numără Dacian Cioloș, Cătălin Drulă sau Cristian Preda.

Drulă crede că „premierul Ciucă nu mai are decât o singură variantă onorabilă: demisia. I-a cerut-o acum o lună lui Florin Roman (care măcar nu și-a tras și un doctorat), acum trebuie el să plece”, în timp ce Preda consideră că „onoarea îi cere lui Ciucă să plece din funcție”.

Nicolae Ciucă a plagiat în teza de doctorat. Cioloş cere demisia premierului

Articolul precedentNicolae Ciucă a plagiat în teza de doctorat. Cioloş cere demisia premierului
Articolul următorRecord de infectări cu SARS-CoV-2 la cel mai mare spital din Suceava. Foarte mulţi medici sunt nevaccinaţi