Sursa: Facebook

Gabriel Aurelian Panaitescu, prefect al județului Galați în multiple guvernări – ultima dată cu sprijinul USR, revine în funcție după câteva luni de absență.

Sau cel puțin aceasta ar fi următoare mișcare, dat fiind că Panaitescu a câștigat în instanță o primă victorie împotriva sistemului care l-a înlăturat din funcție – din nou – în septembrie anul trecut, după ce USR PLUS a ieșit la guvernare.

Numit în funcţia de prefect pe data de 3 martie 2021, Panaitescu a considerat o nedreptate că a fost înlocuit, astfel că a chemat în judecată Guvernul României, Secretariatul General al Guvernului și Ministerul Afacerilor Interne, solicitând anularea actului administrativ care a dus la schimbarea sa.

Ieri, instanța i-a dat dreptate, însă soluția este doar una pe moment. „Respinge excepţiile invocate ca nefondate. Admite acţiunea. Dispune suspendarea executării HG nr. 937/09.09.2021 publicată în M.Of.nr. 864/09.09.2021, până la soluţionarea litigiului în fond. Obligă pârâţii în solidar la plata cheltuielilor de judecată către reclamant în cuantum de 3.050 lei”, se arată în hotărâre, care poate fi atacată cu recurs. Chiar și așa, decizia instanței trebuie pusă în aplicare, în condițiile în care, ca să spunem așa, județul Galați nu duce lipsă de prefect.

Deși după plecarea sa de la Instituția Prefectului Galați fotoliul de prefect a rămas liber iar atribuţiile au fost preluate de subprefectul Paul Cristea, anul acesta a fost numit un nou prefect – susţinut de PSD, respectiv Claudiu Sorin Gavril. Gavril abia ce a depus jurământul, în urmă cu câteva zile.

În vârstă de 63 de ani, Gabriel Aurelian Panaitescu a mai fost prefect al judeţului Galaţi în perioadele mai 2008 – februarie 2009, octombrie 2016 – decembrie 2017, iar în perioada 2012 – 2014 a fost subprefect, în toate aceste funcţii având girul exclusiv al PNL, până în momentul în care USR PLUS a considerat că este omul pe care trebuie să îl susțină.

Între aceste funcții, Panaitescu a fost inspector guvernamental, post pe care l-a deținut succesiv în perioadele februarie 2009 – mai 2012, martie 2014 – octombrie 2016 și decembrie 2017 – martie 2021. Potrivit propriului CV, fostul și actualul prefect de Galați a fost studios o viață întreagă, obținând la 48 de ani o diplomă de master în energetică și protecția mediului (în anul 2006). La bază este de profesie inginer, după ce a terminat studiile la Universitatea „Dunărea de Jos” Galați – Facultatea de Chimie și Tehnologie a Produselor Alimentare și Tehnică Piscicolă, specializarea Tehnică Piscicolă, în 1985.

Articolul precedentCiucă a anunțat plafonarea prețului la energie și gaz, începând cu 1 februarie
Articolul următorPercheziții domiciliare la persoane suspectate de furt de energie electrică, în Ploiești