Nicolae Ciucă (captură video)

După doar două luni pe funcție din cele 6 promise, secretarul general al Ministerului Transportului și Infrastructurii trebuie să își părăsească postul.

Este vorba despre Magdalena Niculescu, numită pe 20 octombrie secretar general în minister, funcție publică din categoria înalților funcționari publici, de Florin Cîțu, cât acesta asigura interimatul ca premier.

Cîțu a readus-o la Ministerul Transporturilor și Infrastructurii pe Magdalena Niculescu în condițiile în care aceasta deținuse funcția de fost secretar general adjunct al instituției până în momentul în care Agenția Națională de Integritate a constatat că își folosise la un moment dat funcția pentru a-și crea avantaje patrimoniale.

Astăzi, premierul Nicolae Ciucă a emis o decizie prin care Magdalenei Niculescu îi încetează mandatul temporar și, potrivit actului publicat în Monitorul Oficial, aceasta „predă lucrările și bunurile care i-au fost încredințate în vederea atribuțiilor de serviciu în termen de 3 zile”. Decizia are în spate o adresă de la Ministerul Transporturilor, care acum este condus de social democratul Sorin Grindeanu, din data de 13 decembrie.

Aceasta în condițiile în care, în decizia de numire a Magdalenei Niculescu se arăta că „exercită, cu caracter temporar, funcția publică vacantă din categoria înalților funcționari publici de secretar general al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, pentru o perioadă de 6 luni”.

Pe 13 octombrie 2020, ANI comunica oficial că Magdalena Niculescu, pe atunci secretar general adjunct la MTI, se aflase în conflict de interese administrativ, deoarece „în calitate de director al Direcției Juridice și Relații Internaționale din cadrul Ministerului Economiei, a avizat în anul 2018, trei Ordine ale Ministrului Economiei, prin care a fost nominalizată, în vederea alegerii ca administrator provizoriu al unei societăți de către Adunarea Generală a Acționarilor, respectiv a prelungirii duratei mandatului de administrator provizoriu al societății, precum și în vederea alegerii de către Adunarea Generală a Acționarilor în funcția de președinte al Consiliului de Administrație al societății. În calitate de președinte al Consiliului de Administrație al societății, persoana evaluată a încasat venituri totale în cuantum de 22.088 lei”.

După acest episod, Magdalena Niculescu s-a „retras” la Ministerul Afacerilor Interne, ca director adjunct al Corpului de control, și a solicitat instanței să anuleze decizia ANI, însă Curtea de Apel București i-a respins acțiunea ca nefondată.

Articolul precedentMihai Chirica, audiat iarăși de procurori, în legătură cu un tun imobiliar
Articolul următorArest la domiciliu pentru minorul ce a incendiat un bloc din Constanța