Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a anunțat, vineri, deschiderea procedurii privind falimentul Societății de Asigurare-Reasigurare City Insurance SA, o companie ce deține 3 milioane de asigurați RCA.
Potrivit unui comunicat al ASF, a fost respins planul de finanțare pe termen scurt, dar și planul de redresare, motiv pentru care compania va intra în faliment.
De asemenea, ASF susține că nu a fost făcută dovada documentată a modului în care City Insurance „va deține permanent fonduri proprii eligibile pentru a acoperi cerința de capital de solvabilitate (SCR) și cerința de capital minim (MCR), precum și lipsa fondurilor proprii de bază eligibile să acopere pragul absolut al MCR, valoarea SCR calculată și valoarea MCR calculată”.
Astfel, a rezultat că Planul de finanțare pe termen scurt și Planul de redresare „sunt în mod evident neadecvate și nu asigură restabilirea situației financiare a societății și, pe de o parte, solvabilitatea societății este în continuă deteriorare iar, pe de altă parte, societatea se află în incapacitate vădită de plată”, se arată într-un comunicat al ASF.
Astfel, pentru protejarea asiguraților, Consiliul ASF a decis: „retragerea autorizației de funcționare a Societății Asigurare-Reasigurare City Insurance SA, în conformitate cu prevederile art. 110 din Legea nr. 237/2015, constatarea stării de insolvență a Societății Asigurare-Reasigurare City Insurance SA, astfel cum este definită de art. 5 alin. (1) pct. 31 lit. a) și lit. b) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, cu modificările și completările ulterioare și promovarea de către ASF a cererii privind deschiderea procedurii falimentului împotriva societății, conform dispozițiilor art. 249 din legea referită”, se mai arată în comunicatul Autorității de Supraveghere Financiară.
Sinteza sancțiunilor impuse de ASF la City Insurance
În perioada 2014-2021, ASF a impus S.A.R. City Insurance S.A. următoarele sancțiuni:
Decizia 762/14.06.2021 | 410.900 lei | amendă în baza Legii 132/2017; |
Decizia 714/03.06.2021 | 2.930.766 lei | amendă şi stabilirea unor măsuri (plan de finanţare MCR şi plan de redresare SCR); |
Decizia 716/03.06.2021 | 1.000.000 lei | amendă şi retragerea aprobării domnului Renato Szilagyi, preşedinte al directoratului; |
Decizia 717/03.06.2021 | 1.000.000 lei | amendă şi retragerea aprobării domnului Buzerea Barbu Mircea, vicepreşedinte al directoratului; |
Decizia 718/03.06.2021 | 1.000.000 lei | amendă şi retragerea aprobării domnului Spyridon Stavros Mavrogalos Fotis, membru al directoratului; |
Decizia 723/03.06.2021 | 1.000.000 lei | amendă şi retragerea aprobării domnului Browne Woodthorpe Robert, preşedinte al Consiliului de Supraveghere; |
Decizia 719/03.06.2021 | 1.000.000 lei | amendă şi retragerea aprobării domnului Rossler Max Walter, vicepreşedinte al Consiliului de Supraveghere; |
Decizia 722/03.06.2021 | 1.000.000 lei | amendă şi retragerea aprobării domnului Pascale Cristian, membru al Consiliului de Supraveghere; |
Decizia 721/03.06.2021 | 1.000.000 lei | amendă şi retragerea aprobării doamnei Arampova Aelita, membru al Consiliului de Supraveghere; |
Decizia 720/03.06.2021 | 1.000.000 lei | amendă şi retragerea aprobării d-lui Papanikolaou Epameinondas, membru al Consiliului de Supraveghere; |
Decizie 325/10.03.2021 | 2.600.000 lei | amendă şi plan de redresare (SCR); |
Decizia 83/25.01.2021 | 530.000 lei | amendă d-lui Renato Szilagyi, preşedinte directorat; |
Decizia 84/25.01.2021 | 500.000 lei | amendă d-lui Buzera Barbu Mircea, vicepreşedinte al directoratului; |
Decizia 85/25.01.2021 | 500.000 lei | amendă d-lui Spyridon Stavros Mavrogalos Fotis, membru al directoratului; |
Decizia 86/25.01.2021 | 450.000 lei | amendă d-lui Browne Woodthorpe Robert, preşedinte al Consiliului de Supraveghere; |
Decizia 87/25.01.2021 | 450.000 lei | amendă d-lui Rossler Max Walter, vicepreşedinte al Consiliului de Supraveghere; |
Decizia 88/25.01.2021 | 450.000 lei | amendă d-lui Pascale Cristian, membru al Consiliului de Supraveghere; |
Decizia 89/25.01.2021 | 450.000 lei | amendă d-nei Arampova Aelita, membru al Consiliului de Supraveghere; |
Decizia 90/25.01.2021 | 450.000 lei | amendă d-lui Papanikolaou Epameinondas, membru al Consiliului de Supraveghere, |
Decizia 3/13.01.2021 | 500.000 lei | amendă aplicată societăţii în baza Legii nr.132/2017; |
Decizia 458/06.04.2020 | 100.000 lei | amendă aplicată societăţii; |
Decizia 1040/13.08.2019 | – | avertisment scris aplicat societăţii; |
Decizia 1180/26.09.2019 | 50.000 lei | amendă aplicată societăţii, |
Decizia 123/25.01.2018 | – | avertisment scris aplicat societăţii; |
Decizia 494/10.04.2017 | 30.000 lei | amendă d-lui Cristian Pascale, membru CA; |
Decizia 492/10.04.2017 | 30.000 lei | amendă d-lui Dan Odobescu şi retragere aprobare membru, preşedinte CA; |
Decizia 493/10.04.2017 | 20.000 lei | amendă d-lui Dan Odobescu şi retragere aprobare director general; |
Decizia 2315/21.12.2016 | 10.000 lei | amendă d-lui Dan Odobescu, director general; |
Decizia 2314/21.12.2016 | 30.000 lei | amendă şi stabilire măsuri în sarcina societăţii; |
Decizie 912/19.04.2016 | 40.000 lei | amendă d-lui Papanikolaou Epameinondas, director adjunct; |
Decizie 911/19.04.2016 | 10.000 lei | amendă aplicată d-lui Claudiu Mândrilă, director de daune; |
Decizie 910/19.04.2016 | 50.000 lei | amendă aplicată d-lui Dan Odobescu, director general; |
Decizie 902/18.04.2016 | 100.000 lei | amendă aplicată societăţii şi plan de măsuri; |
Decizia 2307/29.12.2014 | 20.000 lei | amendă aplicată d-lui Muşat Nicolae, director general; |
Decizie 2309/29.12.2014 | 20.000 lei | amendă aplicată d-nei Măzăreanu Ioana, director adjunct; |
Decizia 198/23.05.2014 | – | avertisment scris aplicat d-lui Muşat Nicolae, director general; |
Decizia 199/23.05.2014 | 5.000 lei | amendă aplicată d-lui Claudiu Mândrilă, director daune; |
Decizia 158/30.04.2014 | – | avertisment scris aplicat d-lui Claudiu Mândrilă, director daune. |
Autoritatea de Supraveghere Financiară a impus S.A.R. City Insurance S.A. şi următoarele măsuri:
Decizia 455/06.04.2020 | – | măsuri de remediere pentru deficienţe constatate în baza Legii 237/2015; |
Decizia 457/06.04.2020 | 16.500.000 euro | majorare de capital de solvabilitate aplicată societăţii. |
Creșterea prețului la energie și gaz va fi subiectul unei anchete parlamentare