Patru bărbați și-au stricat vacanța pe litoral și au ajuns în arestul IPJ Constanța, în urma unui conflict la Costinești.

Agresați de scandalagii au fost chiar și oamenii legii, ieri imagini ale incidentului devenind virale.

Surse oficiale precizează că cei patru implicați în încăierarea cu jandarmii și polițiștii s-au ales cu dosar penal, sesizarea inițială fiind că „doi bărbați ar fi fost agresați fizic de mai multe persoane, în stațiunea Costinești”.

La data de 16 august a.c., polițiști din cadrul Poliție stațiunii Costinești au reținut, pentru 24 de ore, 4 bărbați, sub aspectul comiterii infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Persoanele în cauză urmează a fi conduse și încarcerate în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.

La data de 17 august a.c., vor fi prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, cu propunere legală”, a transmis IPJ Constanța.

Marți, 15 august, mai mulți bărbați s-au încăierat pe plajă, astfel că în conflictul inițial au intervenit polițiștii și jandarmii, care au încercat să aplaneze conflictul. Numai că, potrivit IPJ Constanța, totul a degenerat:

La data de 15 august, în jurul orei 14.15, polițiști din cadrul Poliției stațiunii Costinești au fost sesizați, de doi bărbați, de 19 ani, respectiv 23 de ani, cu privire la faptul că ar fi fost agresați fizic, de mai multe persoane necunoscute.

Către zona indicată s-au deplasat două patrule mixte, formate din polițiști și jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Tomis Constanța, care au identificat persoanele bănuite, respectiv 6 bărbați.

Aceștia au avut un comportament recalcitrant și agresiv fizic față de polițiști si jandarmi, cărora le-au adresat și acte de amenințare, motiv pentru care s-a procedat la imobilizarea acestora, persoanele în cauză fiind conduse la sediul Poliției stațiunii Costinești”.

Articolul precedentInfluenceri politici pe Facebook: pe primul loc, Piedone, urmat de Iohannis, Ciolacu și Drulă
Articolul următorA șaptea săptămână a Comandamentului Estival pe litoralul Mării Negre, amenzi de 589.600 de lei