Daniela Popa, consilier PSD în cadrul Primăriei Sectorului 1, trage un semnal de alarmă în legătură cu situația deplorabilă în care se află, de 10 luni de zile, cel mai mare și mai bogat sector al Bucureștiului. „Pentru lucrarea mea de doctorat fac o scurtă cercetare asupra teoriilor dezvoltării, din perspecivă umană, socială, economică și psihologică. Cu părere de rău, constat că, în oraşul nostru – Bucureşti, nu se mai discută despre dezvoltare, despre bunăstarea cetățenilor, despre importanța accesului la o educație de calitate, despre eradicarea sărăciei, despre competență, responsabilitate, meritocrație, despre digitalizare”, a scris Daniela Popa, pe pagina sa de Facebook.
Daniela Popa: „Singurele subiecte care au acaparat agenda politică sunt gunoiul și penalii din funcțiile publice”
Consilierul Primăriei Sectorului 1, Daniela Popa, a da asigurări că strângerea de semnături pentru demiterea primarului Clotilde Armand continuă. „Oamenii dau semnături pentru că s-au săturat de mizeria, de incompetența şi circul provocat de Clotilde în 10 luni de mandat”, a mai spus Popa, adăugând că majoritatea oamenilor care locuiesc în sector ar fi spus: „Nu o vrem pe Armand, nu am votat-o, să plece! Dar nu se rezolvă nimic!”.
Daniela Popa a relatat că ar fi observat o oarecare stare generală de resemnare, însă și de neîncredere în sistemul actual de justiție din țara noastră. „Oamenii sunt dezgustați de situația actuală (mizeria din sector – Clotilde şi penalii de la conducerea țării – Cîțu).În fiecare ceas, suntem umiliți şi batjocoriți. Discursul urii propagat pe rețelele de social-media de trolli USR, indiferent de raționamentul expus, ne-a tăiat libertatea de exprimare”, a mai spus aceasta.
„Sunt promovate non-valorile, incultura, limbajul obscen, discriminarea, frica, cancanurile. Ipocrizia şi dubla măsură au atins cote foarte înalte.Lipsesc cu desăvârşire solidaritatea şi empatia. De ce generalizăm? Responsabilitatea este întotdeauna personală în funcțiile publice, nu colectivă!De ce ne complacem în această situație? Eu nu pot accepta această stare. Voi lupta, alături de colegii mei din consiliu, pentru o administrație publică eficientă, pentru a rezolva problemele oamenilor, pentru bunăstare, pentru noi toți”, a conchis Daniela Popa, pe pagina sa de socializare.
Citește și: Primaria Sectorului 1, restantă la bursele de „doi lei” ale elevilor performeri