Sursa foto: Anews.com

Un avion Antonov An-12, ce a decolat din orașul sârb Nis și se îndrepta spre capitala Iordaniei, Amman, s-a prăbușit sâmbătă seară, 17 iulie, în Grecia. La bordul avionului se aflau 8 persoane care, în urma accidentului, nu au supraviețuit, scrie news.ro.

 Pilotul a cerut permisiune să efectueaze o aterizare de urgență în nord-estul Greciei, după ce a anunțat că avionul avea probleme serioase la motor. Din nefericire, avionul s-a prăbușit în apropierea satului Paleochori, la 40 de kilometri de aeroport.

În presă au apărut zvonuri cum că avionul transporta diverse arme și muniție pentru Ucraina, dar oficial nu se știe ce transporta avionul Antonov An-12.

Martorii au spus că au fost auzite mai multe explozii la scurt timp după accident

În urma accidentului, pompierii și serviciile de de urgență s-au deplasat la fața locului, dar s-au retras și au așteptat sosirea echipelor speciale, după ce două persoane au fost transportate din cauza problemelor respiratorii.

Totodată, oamenii legii le-a ordonat curioșilor care au venit în zonă și jurnaliștilor să părăsească locul accidentului imediat.

Reamintim că în urmă cu câteva zile, un elicopter ce era pilotat de către un român s-a prăbușit în Grecia, în timpul unei acțiuni de stingere a incendiilor. La bordul elicopterului se aflau patru persoane, iar din nefericire, trei dintre ei au murit.

Membrul echipajului salvat a fost pilotul român, el fiind găsit teafăr și nevătămat de gărzile de coastă elene în largul Samos.

Elicopterul de tip Mi-8, închiriat din Ucraina, decolase din Samos la ora 16:39, iar accidentul s-a produs la ora 17:55. Se apropiase de punct pentru a lua apă și când a încercat să se ridice a pierdut controlul și a căzut.

Potrivit oamenilor legii, motivul prăbușirii elicopterului a fost vântul puternic din zonă. Incendiul forestier a izbucnit la Samos, iar pentru operațiunile de stingere a flăcărilor au fost mobilizate trei elicoptere și cinci avione asistate de 50 de pompieri.

Guvernul elen a închiriat elicopterul care s-a prăbușit pentru a lupta împotriva incendiilor de pădure.

Citește și articolul: Oferta guvernului din Grecia pentru pensionarii germani: Vacanțe de iarnă la prețuri mici, pentru a scăpa de plata facturilor la gaze naturale

Articolul precedentÎn Vaslui, oamenii sunt nemulțumiți că nu își pot cumpăra alcool cu voucherele sociale
Articolul următorTuriștii români, fericiți cu litoralul din România
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.