După ce a avut o înțelegere cu Cristian Buican pentru alegerile din 2016, înțelegere demolată practic de către cei doi președinți ai PNL de atunci, Alina Gorghiu și Vasile Blaga, Mircia Gutău primarul, de data asta ecologist, de la Râmnicu Vâlcea se pare că vrea o înțelegere cu liberalii și pentru alegerile de anul acesta.
Concret pe Gutău îl interesează doar Primăria Râmnicu Vâlcea și, după ce a cumpărat pe persoană fizică PSD Vâlcea de la Rădulescu, se pare că acum negociază o înțelegere și cu Cristian Buican, numai să ajungă iar primar la Vâlcea.
Sursele noastre spun că, inițial, Gutău i-a promis lui Constantin Rădulescu postul de președinte al CJ Vâlcea însă, pe parcurs, ar fi schimbat înțelegerea. Pentru că vrea ca liberalii să nu-i facă probleme la Primăria Râmnicu Vâlcea, Gutău s-a angajat să-l susțină pe Buican pentru funcția de președinte, pentru ca liberalii să nu-și facă probleme la centru, Rădulescu urmând să fie vicepreședinte.
Dar asta numai până la alegerile generale când, Gutău și Rădulescu se vor implica pentru alegerea lui Buican în Parlament, astfel Rădulescu putând să avanseze pe scaunul de președinte al CJ Vâlcea.
Dacă-i vor și ieși aceste jocuri rămâne de văzut, cel puțin cele cu PNL căci, cât privește PSD-ul, acesta pare deja în curtea lui Gutău cu arme și bagaje…
Vom reveni