Atât Primăria Sectorului 1, cât și firma care a realizat documentația pentru Planul Urbanistic Zonal Coordonator al Sectorului 1, solicită Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice emiterea avizului pentru aprobarea proiectului. În opinia celor două entități menționate anterior, întârzierile acordării avizului necesar au provocat, de-a lungul timpului, prejudicii aduse administrației locale, prejudicii aduse, până la urmă, cetățenilor plătitori de taxe și impozite.

Cum acordarea acestui aviz a întâriat mai mult decât ar fi fost necesar, reprezentanții firmei care a realizat documentația pentru PUZ, au afirmat:

„Putem afirma cu certitudine faptul că orice întârziere în ceea ce priveşte avizarea documentaţiei de urbanism pentru Sectorul 1 se traduce într-un prejudiciu adus administraţiei publice locale, prin imposibilitatea de a beneficia de veniturile provenind din taxele şi impozitele generate de investiţiile a căror realizare depinde de avizarea Panului Urbanistic Zonal Coordonator al Sectorului 1”, au transmis reprezentații firmei.

În aceeași ordine de idei, aceștia au afirmat ulterior că: ”Nu sustinem puzul coordonator in integralitate pentru că nu cunoaştem detalii din alte zone, ci susţinem doar ceea ce cunoaştem: Cartierul Padurea Băneasa”, se mai spune.

Cum era de așteptat, inclusiv primarul Sectorului 1, Dan Tudorache a avut ceva de spus despre această problemă cu care atât primăria, cât și firma respectivă se confruntă: „Prin acest PUZ, se trece Pădurea Băneasa din intravilan în extravilan, ceea ce înseamnă că nu se va mai tăia niciun pom. Eu salvez pădurea”, a declarat atunci primarul Sectorului 1, Dan Tudorache.

Ziarul de Investigații

Articolul precedentPonta se mândrește cu senatorii care au votat împotriva Legii carantinei și izolării
Articolul următorAleși locali, funcționari publici și un medic, în vizorul ANI
Jurnalist full-time, fotograf part-time, graphic designer sfert-time. În timpul liber îmi slujesc pisica, mă plimb cu bicicleta și dezvolt obsesii legate de Star Trek.