Liderul PSD, Marcel Ciolacu este de părere că pentru creșterea natalității din România, orice guvernare, indiferent de culoarea sa politică, trebuie să facă pași importanți, de la creşterea alocaţiilor, la deduceri pentru salariaţii cu copii şi de tichete sociale pentru stimularea participării copiilor cu vârsta de până la 6 ani la învăţământul preşcolar. În acest moment, una dintre cele mai mari probleme ale societății este de natură demografică, „baby-boom”-ul de după anii 70 se va pensiona în maximum 10 ani, iar numărul copiilor este într-o continuă scădere, puține fiind tinerele familii care să facă și un al doilea sau al treilea copil. Mai mult, s-a constatat că este un trend al vârstei destul de înainte la care tinerii să își întemeieze o familie sau să se gândească la primul copil, cei mai mulți punând această „întârziere” pe seama contextului socio-economic al momentului.
„Orice om politic responsabil este conştient de faptul că cea mai mare problemă pe care o are acum România ca stat, ca neam este de natură demografică. De fapt vorbim de declinul populaţiei. Mai mult, declinul populaţiei şi îmbătrânirea ei duc la o problemă între viaţă şi moarte pentru o economie, deficitul de forţă de muncă şi colapsul sistemelor de pensii. Singura soluţie pentru această problemă este stimularea natalităţii în paralel cu combaterea migraţiei forţei de muncă. Pentru prima oară, numărul de copii români născuţi în străinătate a depăşit numărul de copii născuţi în România. Este cel mai grav indicator, iar toţi politicienii, indiferent dacă sunt la guvernare sau în opoziţie, trebuie să găsească soluţii să readucă aceşti români cu copii în ţară, unde cu toţii avem obligaţia de a creşte nivelul de servicii şi de a stimula revenirea lor în ţară”, a spus Marcel Ciolacu, la dezbaterea iniţiativei legislative privind susţinerea tinerelor familii cu copii, organizată de PSD la Palatul Parlamentului, citat de Agerpres.
PSD are și soluția: alocații, deduceri, tichete
Liderul social deocraților a adăugat că în acest proiect de lege este vorba despre creşterea alocaţiilor, de deduceri pentru salariaţii cu copii şi de tichete sociale pentru stimularea participării copiilor cu vârsta de până la 6 ani la învăţământul preşcolar.
„Din punctul meu de vedere, soluţia pentru natalitate nu ţine doar de durata concediului de maternitate sau de nivelul alocaţiei. Sunt doar puncte de plecare. Familiile tinere au nevoie de servicii, de creşe moderne, de grădiniţe, de şcoli, de after-school, de servicii de sănătate adecvate. Practic, mamele au nevoie de o întreagă infrastructură de servicii sociale, de educaţie şi sănătate după ce se termină concediul de maternitate. (…) Faptul că ne jucăm cu alocaţia astăzi, este alocaţia, mâine nu o dublăm, doar o reeşalonăm, apoi nu o mai reeşalonăm, vorbim de creşterea vârstei de pensionare în principal la femei, toate aceste lucruri duc sau au dus în anul 2019 -2020 la cel mai mic număr de copii născuţi în ultimii 50 de ani”, a afirmat preşedintele PSD.
De altfel, se pot număra „pe degete” creșele construite de la zero, în anii de după 90, iar cele care există, par totuși puține pentru puținii copii născuți în ultima vreme.
Baby-boom de pandemie
În urma unei analize realizate de Mediafax, pe baza datelor de la Clinica Amca Medical, lunile de pandemie de anul trecut vine cu un „baby-boom” în lunile următoare, concret, numărul copiilor nou-născuți vor trece de 200.000, cu un vârf în perioada iulie-august 2021. Potrivit clinicii, cele mai multe femei însărcinate în această perioadă provin din mediul urban, au vârste între 25-39 ani și se află, în cele mai multe cazuri, la primul copil.
2020, anul cu cea mai slabă „recoltă” dinainte de 1967
Statisticile INS arată că sporul natural negativ a crescut în luna martie 2021 faţă de cel din luna martie 2020 (-16293 persoane în luna martie 2021, față de -10734 persoane în luna martie 2020).
De altfel, 2020 a fost anul cu cele mai puține nașteri din 1967, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică. Au venit pe lume 161.320 de copii, cu peste 40.000 mai puțini ca în anul 2019.