sursă foto: DNA

Stelian Ion, ministrul Justiției, nu ratează nicio ocazie pentru a sublinia că respectă la virgulă programul de guvernare, chiar dacă multe promisiuni sunt încă departe de a fi realizate. Ieri, pe sistemul „două la prefectură, două la primărie, unul la școala de băieți, unul la școala de fete…”, Stelian Ion a numărat câți polițiști de judiciar vor ajunge să lucreze efectiv cot la cot cu procurorii anticorupție.

Nu de-odată, ci pe rând, dat fiind că anunțul ministrului se referea la faptul că „printr-o hotărâre de guvern adoptată s-a suplimentat numărul maxim de posturi pentru DNA, este vorba de 90 de posturi de ofițeri și agenți de poliție judiciară şi de încă 50 de posturi de personal auxiliar de specialitate”.

„Suplimentat” nu este însă egal cu angajat, dat fiind faptul știut că în țară este în general o lipsă acută de polițiști. Iar suplimentarea la care face ministrul va veni treptat, anual. În plus, Stelian s-a mai felicitat și i-a felicitat și pe alți colegi politicieni că se pregătesc cu astfel de surprize și pentru procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism. Respectiv o ordonanță, care este în lucru.

Ceea ce promite ferm ministrul e că se luptă cot la cot cu corupția și că anul acesta cu siguranță la Direcția Națională Anticorupție vor ajunge câteva zeci de polițiști de judiciar.

Am pentru justiție o veste bună astăzi, mai ales pentru lupta împotriva corupției. Este foarte importantă această decizie a Guvernului și îi mulțumesc premierului pentru implicare. Este clar că Guvernul României îşi respectă obiectivele asumate prin programul de guvernare. Avem, de asemenea, o strategie de dezvoltare a sistemului judiciar, care este respectată și ea. În primă fază vor fi alocați DNA 30 de polițiști de poliție judiciară, în anul 2021, urmând ca în următorii doi ani cu câte 30, de polițiști de poliție judiciară, ofițeri și agenți.

Este un lucru bun, un sprijin real pentru activitatea DNA, solicitată, această hotărâre de guvern, inclusiv de conducerea actuală a Direcției Naționale Anticorupție. Este o solicitare căreia i-am dat curs. Vreau să mulțumesc ministerului, domnului ministru al afacerilor interne, pentru disponibilitatea pe care a arătat-o în dialogul pe care l-am purtat pe acest aspect. E foarte important să înțelegem că e nevoie de acest sprijin.

Eram convins că vom ajunge la o soluție agreată și, iată, s-a întâmplat acest lucru. Este un semnal foarte bun. De asemenea, este un semnal bun faptul că în perioada următoare va fi alocat un număr de 50 de polițiști de Poliție judiciară pentru DIICOT – este un alt proiect care este în procedura de avizare”, a afirmat ministrul Stelian Ion la finalul ședinței de guvern.

Și, probabil nefiind suficiente elogiile, Stelian Ion a ținut să se mai felicite încă o dată pentru competența de care a dat dovadă atunci când România a completat Parchetul European cu procurori și astfel s-a achitat de o obligație asumată.

Deci sunt chestiuni concrete care vin în sprijinul luptei împotriva corupției și aș face o mică paranteză: de curând am participat la întrunirea Consiliului JAI – Justiție și Afaceri Interne. În consiliu s-a apreciat foarte mult contribuția României la operaționalizarea Parchetului European. Am făcut acolo o selecție, suntem printre țările care am contribuit concret, substanțial, la operaționalizarea acestui parchet și, în continuare, la începutul lunii iulie va urma o nouă procedură de selecție pentru încă nouă procurori europeni delegați”, a mai spus ministrul Justiției.

Articolul precedentDeclic întoarce protestul împotriva USR PLUS
Articolul următorConsilierii PSD din CL Bacău cer demisia prefectului USR PLUS al județului