Ministrul Educației a înregistrat un mesaj video pentru elevi, dar și pentru profesori, dat fiind că majoritatea acestora au intrat de azi oficial în vacanță. Clipul a fost postat pe pagina de Facebook a Ministerului Educației Naționale-România.
„A sosit și mult așteptata vacanță de vară, eliberând timpul din orarul zilnic, punându-l într-o ecuație a bucuriei, fără catalog, fără note și fără lecții. Cu siguranță că veți savura dărnicia soarelui sau răcoarea muntelui, pentru ca în toamnă să reveniți la școală cu dorința de a vă revedea colegii, dar și de a învăța lucruri noi. Vacanță însorită cu experiențe cât mai frumoase, dragi copii și dragi profesori! Iar celor care se pregătesc de examene, le dorim mult succes, inspirație și rezultate pe măsura așteptărilor și strădaniei lor!”, se arată pe pagina de socializare.
Ecaterina Andronescu le dorește elevilor să se bucure de rezultatele muncii lor, însă îi sfătuiește să nu piardă ritmul: „Mai citiți o poveste, mai citiți o carte… pentru că fiecare pagină adaugă ceva la ceea ce sunteți”. Ministrul a ținut totodată să le transmită și cadrelor didactice un mesaj: „Vă mulțumesc pentru strădaniile pe care le-ați depus”.