scrisoare ambasade

Scandal pe marginea celei mai noi piese lansate de trupa Paraziții. „Antimiliție” este considerată de sindicaliștii din Poliție un afront atât de puternic, încât sunt deciși să cheme trupa în judecată. Potrivit Mediafax, președintele Sindicatului Național al Agenților de Poliție (SNAP) vrea să introducă cât mai curând acțiune în instanță.

Săptămâna viitoare, la Tribunalul Municipiului București, îi vom acționa în judecată pentru calomnie și pentru ce mai găsesc avocații acolo, că nu poți să-i înjuri pe toți polițiștii din țara asta la modul ăsta. Adică fiecare mai greșim, dar totuși, este foarte mult. Nu am spus niciodată că avem numai polițiști deștepți, frumoși, dar nici așa, în halul ăsta, mai ales de familii. Ne-au înjurat de toți sfinții și de toți răniții. Deocamdată nu știm ce fel de daune vom cere”, a declarat pentru Mediafax Iulian Surugiu, președintele SNAP.

Articolul precedentEcaterina Andronescu, mesaj pe Facebook la început de vacanță, pentru profesori și elevi
Articolul următorFost viceprimar, cercetat pentru fals în declarații la solicitarea ANI