Procurorii DIICOT însoţiţi de „mascaţi” au descins joi dimineaţa, pentru percheziţii, la 11 adrese din judeţele Timiş şi Arad, într-un dosar de trafic de persoane. Printre cei vizaţi de oamenii legii se află un component al trupei DJ Project, fostul soţ al Brigittei Năstase, un poliţist, dar şi mai mulţi şefi ai lumii interlope din Timişoara.
Peste 25 de victime minore, care erau racolate pe Facebook şi determinate să se prostitueze, multe dintre ele prin metoda „loverboy”, au fost identificate în dosarul de5trafic de persoane de la Timişoara, potrivit unor surse din DIICOT, citate de Mediafax.
Unii dintre membrii reţelei activau în cadrul grupului infracţional, racolând tinere cu vârste cuprinse între 15 şi 17 ani, prin intermediul Facebook, pe care le ademeneau prin diverse metode, ca de exemplu promisiunea obţinerii unor sume de bani, afişarea sentimentelor de iubire pe care le nutresc faţă de persoana pe care încearcă s-o atragă, crearea unui sentiment de importanţă în raport cu persoanele din jur. Ei exploatau la maximum naivitatea şi vulnerabilitatea tinerelor care nu au împlinit vârsta majoratului şi care erau uşor de amăgit cu privire la avantajele iluzorii pe care le-ar putea obţine din practicarea prostituţiei.
Din informaţiile deţinute s-a mai stabilit faptul că membrii grupării infracţionale fac parte din lumea interlopă a Timişoarei, cu vaste legături în celelalte judeţe şi cu precădere în judeţul Arad , unde de regulă căutau clienţi cu potenţial financiar ridicat care să-şi permită să achite sume cuprinse între 200 şi 600 de lei pentru o prestaţie sexuală.
Reţeaua era condusă de Paul Vasile Mânzu, un cunoscut membru al lumii interlope din Timişoara, la vila căruia aveau loc întâlnirile între fete şi clienţi. Fetele erau filmate în timp ce întreţineau relaţii sexuale cu clienţii, iar dacă acestea refuzau ulterior să se supună, erau ameninţate că imaginile vor fi trimise părinţilor lor.
Sursele citate spun că vizat de percheziţii este şi Ovidiu Torj, fostul soţ al Brigittei Năstase, acum soţia lui Ilie Năstase. Torj ar fi făcut parte din aceeaşi reţea. Locuinţa lui DJ Gino Manzotti, component al trupei DJ Project, a fost şi ea percheziţionată joi dimineaţa. În total peste 25 de persoane suspectate urmează să fie duse la audieri în acest caz.

Articolul precedentEpistola care este a lui Marian Vanghelie către Victor Ponta
Articolul următorDNA a pus sechestru de 670 milioane de euro pe averea lui Vlad Moisescu!