Sursa: Facebook

Nicolae Ciucă, președintele PNL, a declarat ieri că partidul pe care-l conduce trage speranță să aibă candidat la prezidențiale.

De fapt, Ciucă a vorbit despre o „șansă”, în perspectiva în care sunt câteva scenarii privind posibile negocieri cu PSD în ceea ce privește o posibilă candidatură comună și la prezidențiale, pe exemplul candidaturilor de la europarlamentare.

Şansa noastră e să avem candidat la preşedinţia României. Ca atare, în PNL, în acest moment, avem o decizie pe care o urmăm. Nu cred că după 9 iunie se va modifica ceva”, a precizat Nicolae Ciucă, citat de B1 TV.

În martie, liderii coaliţiei aflate la putere au stabilit lista finală de candidaţi comuni pentru Parlamentul European, care este deschisă de social democratul Mihai Tudose, locul doi pe listă fiind al prim-vicepreședintelui PNL Rareş Bogdan, urmați de Gabriela Firea, Dan Motreanu, Claudiu Manda, Adina Vălean, Victor Negrescu, Daniel Buda, Vasile Dîncu, Maria Grapini, Siegfried Mureșan, Dragoș Benea, Mircea Hava, Gheorghe Cîrciu, Gheorghe Falcă, Virgil Popescu, Dan Nica și Alexandru Muraru.

Însă să se ajungă la o înțelegere pe acest model și la prezidențiale este puțin probabil, asigură liderul PNL, care neagă o negociere cu PSD privind un candidat comun.

În momentul de faţă, probabilitatea e destul de redusă”, a punctat Nicolae Ciucă. Ceea ce știe sigur însă este că exclude complet o negociere cu AUR pentru o alianţă de dreapta.

Articolul precedentPrimarul Popescu Piedone, singur în fața bucureștenilor, după ce contracandidații săi în alegeri au refuzat o dezbatere
Articolul următorFanfara ”Muzica Apelor” va susține concerte inedite cu ocazia sărbătorii orașului Constanța