Sursa: Shutterstock

Două persoane, printre care și o doctoriță de medicina muncii, au fost reținute zilele acestea într-un dosar instrumentat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, vizavi de intervențiile într-un caz de pensionare medicală.

Măsurile au fost luat ca urmare a organizării unui flagrant de către ofițerii de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Judeţean Anticorupţie Dolj, sub coordonarea procurorului de caz, ambele persoane fiind prinse în timp ce primeau fiecare câte 1.000 de euro pentru a obține avizarea dosarului, în scopul facilitării pensionării medicale a unui bărbat.

Ce nu știau cei doi inculpați era că bărbatul care voia să se pensioneze din motive medicale a devenit martor denunțător, iar după ce i-au fost solicitați banii, pe fir au intrat procurorii.

După ce au fost reținuți, inculpații au fost prezentați instanței cu propunere de arestare preventivă, Tribunalul Dolj dispunând în schimb luarea controlului judiciar în ceea ce privește prima persoană prinsă în flagrant. În ceea ce o privește pe doctoriță, care este acuzată de luare de mită, judecătorii urmează a lua o decizie.

În urma cercetărilor efectuate în cauză, a rezultat faptul că la data 15.05.2023, primul inculpat în cauză a pretins şi primit de la un martor denunțător suma de 1.000 de euro, pentru a interveni prin intermediul unei persoane (personal medical), la angajați cu funcţii de decizie din cadrul unui spital din municipiul Craiova, prevalându-se de o presupusă influenţă pe lângă aceştia, în scopul facilitării pensionării medicale a martorului denunţător.

La data de 16.05.2023, inculpatul în cauză, cercetat pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă, a fost reţinut pe o durată de 24 ore, iar în cursul aceleiaşi zile a fost prezentat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Dolj cu propunere de arestare preventivă.

Ulterior, în cursul aceleiași zile, medicul primar care urma să avizeze dosarul de încadrare în vederea pensionării față de care inculpatul în cauză susținea că ar avea influență, a primit de la acelaşi martor denunţător suma de 1.000 de euro. Banii au fost oferiți în legătură cu îndeplinirea unui act care intrau în îndatoririle sale de serviciu, respectiv în legătură cu soluţionarea favorabilă a dosarului de pensionare medicală a martorului denunţător, medicul fiind preşedintele Comisiei de Evaluare a Capacităţii de Muncă din cadrul unităţii medicale respective”, a transmis DGA.

Articolul precedentAlina Gorghiu are încredere în coaliția de guvernare: „Cea mai stabilă din ultimii 30 de ani”
Articolul următorIohannis, despre discuțiile dintre PNL și PSD: „Aşteptarea mea este ca această negociere să se finalizeze până săptămâna viitoare”