Ucraina poate câștiga acest război, dar nu trebuie subestimată, totuși, capacitatea militară a Rusiei. Evaluarea NATO este că acest conflict riscă să se prelungească, deși asta ar fi în dezavantajul lui Putin. El va urmări să taie Ucrainei accesul la Marea Neagră.
Există un decalaj semnificativ între intențiile pe care Moscova le are în Ucraina și capacitatea forțelor sale de a le pune în practică, a declarat Mircea Geoană. Iar într-o asemenea situație, la Kremlin crește riscul de decizie ad-hoc, avertizează adjunctul secretarului general al NATO.
Ucraina poate câștiga acest război, dar nu trebuie subestimată, totuși, capacitatea militară a Rusiei. Potrivit evaluarii NATO, acest conflict riscă să se prelungească, deși asta ar fi în dezavantajul lui Putin. El va urmări să taie Ucrainei accesul la Marea Neagră, a mai declarat Mircea Geoană.
Federația Rusă vrea să blocheze accesul la Marea Neagră
Din acest motiv, NATO își întărește flancul estic și va oferi României la summitul de la Madrid din această vară „garanții de securitate de cea mai înaltă securitate”. „Pe de altă parte, Alianța este nerăbdătoare să primească doi noi membri – Finlanda și Suedia. „Veto”-ul Turciei poate fi surmontat prin dialog, crede oficialul NATO. Rusia a amenințat că va riposta la o nouă extindere a NATO la granițele sale, dar în acest moment Alianța Nord-Atlantică nu percepe ca fiind vorba despre o lovitură nucleară, există un „element de raționalitate și responsabilitate” în această privință, în ciuda retoricii agresive a Moscovei, a arătat Mircea Geoană.
Iar bătălia care se duce în jurul și pentru Insula Șerpilor este legată de această idee prin care Federația Rusă vrea să blocheze accesul la Marea Neagră și la exporturile ucrainene, a declarat oficialul NATO. Sunt sute de tone de cereale, sunt de tone de minereuri, fiind clar că în acest moment Federația Rusă dorește să sufoce economic Ucraina. Aliații și partenerii Ucrainei, pe lângă sprijinul militar, vor continua să susțină financiar Ucraina și pentru sprijinirea economiei și să găseasca soluții alternative pentru exporturile ucrainiene, evident prin Polonia, prin România, prin portul Constanța, pentru a putea să suplinim această dificultate economică pentru Ucraina.