Orban nu susține proiectul „O zi liberă pentru vaccinare”

Liderul PNL a spus că nu are nicio obligație de a susține proiectul USR PLUS

Foto: Facebook

Fostul premier, Ludovic Orban, a declarat, în cursul zilei de astăzi, că nu este cel mai mare susținător al proiectului USR PLUS „O zi liberă pentru vaccinare”. „Cred că strategia de vaccinare, care a fost stabilită de Guvern și care este implementată, trebuie să rămână în continuare strategia de vaccinare și ca atare”, a declarat Orban.

Ludovic Orban: „Nu am niciun fel de obligație de a susține un proiect de lege al unor parteneri care nu au discutat cu noi”

Trebuie menționat faptul că membrii Comisiei de Muncă a Senatului au acordat raport favorabil propunerii legislative a USR PLUS, de modificare a Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei. Așadar, potrivit propunerii, toți cei care ar urma să se vaccineze ar putea beneficia de o zi liberă de la locul de muncă. Același lucru ar urma să se întâmple, potrivit aceluiași proiect, și în cazul părinților care își vaccinează copiii. „Persoanele care se vaccinează împotriva COVID 19 beneficiază de zi liberă plătită, care nu se include în durata concediului de odihnă, în ziua vaccinării în cazul angajaţilor. De scutire de frecvenţă în ziua vaccinării beneficiază elevii, studenţii şi militarii. Aceste drepturi se acordă pe baza documentelor justificative eliberate de instituţia de profil la care a fost efectuată vaccinarea”, scriau cei de la USR PLUS, în propunerea legislativă inițiată de aceștia.

Băsescu nu crede în „marea relaxare”

„În lege, este prevăzută o zi liberă pentru ziua vaccinării, o zi liberă pentru rapel şi o zi liberă pentru vaccinarea copilului, atunci când vaccinul va fi disponibil şi pentru copiii sub 16 ani. Angajatorii, dacă organizează centre proprii de vaccinare în unităţile respective, atunci nu mai au obligaţia de a acorda zi liberă, pentru că aduc vaccinul la locul de muncă şi astfel, fluxul de producţie în unitatea respectivă nu mai este afectat”, a spus unul dintre inițiatorii acestui proiect, Oana Ţoiu, preşedinte al Comisiei de muncă din Camera Deputaţilor.

Articolul precedentBăsescu nu crede în „marea relaxare”
Articolul următorPSD, acuze la adresa Cabinetului Cîțu din cauza PNRR
Jurnalist full-time, fotograf part-time, graphic designer sfert-time. În timpul liber îmi slujesc pisica, mă plimb cu bicicleta și dezvolt obsesii legate de Star Trek.