Nu mai puțin de 2.807 magistrați au fost anchetați în 2.902 dosare penale în perioada ianuarie 2014 – iulie 2018, lună în care Inspecția Judiciară a început o acțiune de control la Direcția Națională Anticorupție și structurile din subordine. Lumea Justiției a intrat în posesia Raportului Inspecției Judiciare din data de 5 aprilie 2019, unde sunt consemnate concluziile verificărilor modului de respectare a principiilor generale care guvernează activitatea Autorității Judecătorești.
În sursa citată se arată că dosarele înregistrate între 2014 – 2015 au fost soluționate într-un termen rezonabil, însă „s-a stabilit existența unor situații în care cauze finalizate prin soluții de netrimitere în judecată au fost soluționate după perioade mari de timp de la data înregistrării sesizării la DNA, fără a fi identificate cauze obiective care să justifice aceste întârzieri, astfel cum rezultă din constatările faptice. … verificările efectuate au relevat au relevat în general lipsa de ritmicitate în efectuarea urmăririi penale, corelată cu perioade de inactivitate”, se arată în raportul IJ, publicat de Lumea Justiției.
Totodată, se arată că unele dosare penale au fost înregistrate după doi ani de la înregistrarea sesizărilor. De asemenea, IJ a reținut că ofițerii de poliție judiciară sau inspectorii antifraudă au efectuat activități fără să existe o ordonanță semnată de procurori. Inspectorii IJ au mai constatat că unele soluții de clasare au fost redactate defectuos, în timp ce soluțiile acestea fie nu se comunicau, fie se comunicau „după ureche”: magistrații vizați de anchete erau audiați, însă o parte nu aflau despre soluția de clasare sau magistrații habar nu aveau despre anchetarea lor, însă găseau în cutia poștală comunicarea soluției de clasare.
Probleme au fost constatate și în ceea ce privește mandatele emise de instanțele de judecată în aceste dosare, în care erau anchetați colegi magistrați. „în majoritate covârșitoare, instanța de judecată a soluționat favorabil toate solicitările de emitere și prelungire a măsurilor de supraveghere tehnică”, se mai arată în Raportul publicat de Lumea Justiției. Continuarea, aici.