Acum totul se pare că se face împreună în coaliția PSD&PNL, inclusiv conferințele.
Așa se face că astăzi, ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu e explicat – într-o conferință de presă comună – viziunea sa vizavi de revitalizarea Tarom.
Grindeanu a fost întrebat în conferinţa de presă de la finalul vizitei întreprinse alături de premierul Marcel Ciolacu și alți demnitari în Qatar dacă în întâlnirile pe care le-a avut a discutat şi despre Tarom. Iar ministrul Transporturilor a dat a se înțelege că există șanse de „revitalizare” a companiei aeriene.
Aceasta în condițiile în care la finele anului trecut, Bogdan Viorel Popescu, directorul general al TAROM, a demisionatdin funcția de director general interimar, la mai puțin de trei luni de la numirea sa în această funcție.
Acum, Grindeanu a punctat că trebuie făcute investiții pentru îmbunătățirea serviciilor oferite de Tarom, arătând și că ar fi o serie de investitorii străini ar fi interesați de compania aerienă.
„Vorbim de niște investitori care, pe baza unor studii de fezabilitate, spun da, merită să investim, de exemplu, în Tarom. Dacă investim 300 de milioane de euro în următorii ani, Tarom-ul își revine. Vedem care este forma de colaborare pe investiția aceasta.
Deocamdată suntem în faza în s-au enumerat niște proiecte. Noi trebuie să transmitem în următoarea lună, cel puțin în domeniul pe care îl coordonez, proiectele despre care s-a discutat. O parte dintre ele pot fi interesante pentru investitori, altele nu, fiindcă, repet, e vorba despre a face profit. (…)
Pe noi ce ne interesează în acest moment la Tarom, este să scoatem Taromul din această zonă nu prea fericită, ba chiar nefericită economic vorbind, care la rândul ei are efecte în calitatea serviciilor pe care noi vrem să le îmbunătățim în perioada următoare.
Statul nu poate să vină cu un ajutor de stat, după cum bine știți, fiindcă ceilalți sunt jucători din piață, ar reclama imediat conform legilor concurenței. Și atunci trebuie să găsești forme în a ieși din acest serviciu vicios.
Una din aceste forme este de a găsi investitori care să vină să investească în tot ceea ce înseamnă aeronave noi, servicii mai bune și căutăm acest lucru. N-am de ce să mă ascund și sper să și găsim”, a explicat ministrul Sorin Grindeanu.