Curtea de Apel București a decis, vineri, redeschiderea dosarului „10 august”, după ce a admis plângerea lui Ioan Crăciuneanu, unul dintre protestatarii agresaţi de jandarmi. „Decizia de astăzi a Curții de Apel București reprezintă o confirmare îndelung așteptată pentru protestatarii prezenți în Piața Victoriei pe parcursul anului 2018”, a declarat Ioan Crăciuneanu, citat de Declic. De altfel, Comunitatea Declic a decis susținerea financiară a demersurilor lui Crăciuneanu, din donațiile membrilor, pentru a obține reluarea cercetărilor și a avea parte de o anchetă justă a evenimentelor din 10 august.
Procurorul de ședință DIICOT a solicitat, la ultimul termen al procesului de la Curtea de Apel București, respingerea ca netemeinică a cererii, pe motiv că probele au fost administrate complet și că ancheta a fost făcută corect, transmit reprezentanții Comunității Declic. Altfel, în ciuda opoziției procurorului DIICOT, avocații Lucia Crăciuneanu și Toni Decean au cerut redeschiderea dosarului, în primul rând pentru că soluția de clasare în privința infracțiunilor săvârșite de suspecții militari e lovită de nulitate absolută.
„Decizia de astăzi a Curții de Apel București reprezintă o confirmare îndelung așteptată pentru protestatarii prezenți în Piața Victoriei pe parcursul anului 2018. Această decizie definitivă survine după prima ascultare de către o instanță românească a obiecțiilor mele în dosar față de preluarea nejustificată a Dosarului 10 August de către DIICOT. Mutarea Dosarului 10 August de la Parchetul Militar la DIICOT a generat din prima clipă stupefacția celor peste 700 de protestatari, care, alături de ceilalți 200.000 de oameni aflați la protestul Diasporei, s-au trezit brusc în pericol de a fi catalogați drept destabilizatori de țară sau teroriști. Decizia de astăzi este un pas mic spre o funcționare normală a Justiției române și sper optimist într-o rezolvare la care să se ajungă cu celeritate în acest caz – care este, de altfel, foarte simplu”, a declarat Ioan Crăciuneanu.
Soluția pe scurt a Curții de Apel București
În baza art. 341 alin. 6 lit. b Cod procedură penală admite plângerea formulată de petentul Crăciuneanu Ioan împotriva ordonanței nr. 2122/D/P/2019 din data de 26.06.2020 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism şi, în consecinţă, : Desfiinţează ordonanța nr. 2122/D/P/2019 din data de 26.06.2020 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism in privinta solutiilor de :
* clasare a cauzei sub aspectul săvârșirii de către suspecții CAZAN LAURENŢIU VALENTIN, CHIRICĂ MIHAI DAN, CUCOŞ GHEORGHE SEBASTIAN și SINDILE IONUŢ-CĂTĂLIN a infracțiunilor de abuz în serviciu prev. de art. 297 alin.1 Cod penal, participaţie improprie la purtare abuzivă prev.de art. 52 alin. 3 Cod penal rap. la art. 296 alin. 2 Cod penal cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal, participaţie improprie la fals intelectual prev.de art. 52 alin. 3 Cod penal rap. la art. 321 alin. 1 Cod penal, participaţie improprie la uz de fals prev.de art. 52 alin. 3 Cod penal rap. la art. 323 Cod penal, complicitate la abuz în serviciu prev de art. 48 alin. 1 Cod penal rap. la art. 297 alin. 1 Cod penal și complicitate la participaţie improprie la purtare abuzivă prev.de art. 48 alin. 1 Cod penal cu referire la art. 52 alin. 3 Cod penal rap. la art. 296 alin. 2 Cod penal cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal,
* clasare a cauzei sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de participaţie improprie la fals intelectual prev. de art. 52 alin. 3 rap. la art. 321 alin. 1 Cod penal și participaţie improprie la uz de fals prev art. 52 alin. 3 rap. la art. 323 Cod penal,
* clasare a cauzei sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de complicitate la abuz în serviciu prev de art. 48 alin. 1 rap. la art. 297 alin. 1 Cod penal, respectiv complicitate la participaţie improprie la purtare abuzivă prev. de art. 48 alin. 1 Cod penal cu ref. la art. 52 alin. 3 Cod penal rap. la art. 296 alin. 2 Cod penal cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal,
* clasare a cauzei sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 cod penal, fals intelectual, prev. de art. 321 Cod penal și uz de fals prev. de art. 323 Cod penal.
Decizia este definitivă și a fost publicată pe 16 aprilie, se arată în portalul instanței.