Victor Ponta scrie că această situație în care ne aflăm pe fondul răspândirii infecției cu coronavirus ar trebui să genereze o grijă sporită pentru sănătatea și siguranța cetățenilir. Liderul Pro România aseamănă situația cu un război și, în acest context, consideră că este mai sigur ca alegerile să fie amânate.
„Războiul contra Epidemiei de Coronavirus este tot ce contează acum/ grija față de oamenii afectați direct și indirect/ măsurile pentru asigurarea serviciilor de sănătate, pensii, salarii, educație – în această perioadă de criză!
Alegerile locale programate în luna Iunie în România trebuie amânate pentru Septembrie/ acum nu este timp de bătălii politice și campanii electorale – totul trebuie să fie despre Războiul contra Epidemiei de coronavirus – și despre măsuri contra crizei economice!
În același timp trebuie să nu uităm că, după 1989, este prima dată în România când Președintele și Guvernul au puteri depline și neîngrădite – să sperăm că, după ce se termină Epidemia, o să mai fim lăsați să revenim la democrație!”, scrie Ponta pe pagina sa.