Sursa: Google maps

Fraude privind achizițiile publice în Bacău, prin care bugetul de stat a fost prejudiciat cu 1.178.611 lei, bani care, spun procurorii anticorupție, au intrat în conturile unor firme.

Coordonatorul schemei de fraudare ar fi un consilier local din cadrul Consiliului Local Bacău, faptele cercetate derulându-se începând cu anul 2022.

Ieri, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Bacău au anunțat că efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție, săvârșite în perioada 2022 – 2023, de mai mulți funcționari publici, în contextul încheierii unor contracte de achiziții publice, ancheta presupunând inclusiv efectuarea de percheziții domiciliare în șase locații situate pe raza municipiului Bacău – trei fiind sediile unor instituții publice, iar restul – domiciliile unor persoane fizice.

Astăzi este oficial că persoanele cercetate sunt angajate în cadrul Primăriei Bacău, Căminului pentru Persoane Vârstnice și Școala Gimnazială „Constantin Platon” Bacău. Este vorba despre un consilier local, șapte funcționari, patru persoane fizice – dintre care trei sunt reprezentanții unor societății, precum și trei firme.

Toți, potrivit DNA, sunt cercetați pentru săvârșirea, în formă simplă și continuată, a unor infracțiuni de constituirea unui grup infracțional organizat și abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, forma participației penale fiind autoratul, instigarea respectiv complicitatea: Eusebiu Iancu Diaconu (consilier din cadrul Consiliului Local Bacău), Diana Ilie (șef Serviciu Tineret și Informare Cetățeni în cadrul Primăriei Municipiului Bacău, Magda Dimofte (director al Căminului pentru Persoane Vârstnice Bacău, Gabriela Bondalici (contabil șef al Căminului pentru Persoane Vârstnice Bacău), Andreea Monica Ghervase (inspector de specialitate administrație publică și responsabil achiziții în cadrul Căminului), Iulian Mihai Tanțoș (consilier administrație publică și responsabil achiziții în cadrul Căminului), Sorin Bostan (director al Școlii Gimnaziale „Constantin Platon” Bacău), Mărioara Cornelia Ceaușu (administrator al Grădiniței cu program prelungit nr. 33 din componența Școlii Gimnaziale), reprezentantul legal al ORION MOB și al RALDIA DISTRIB, reprezentanții legali ai CASA DECOR ONLINE, cele trei societăți și o altă persoană fizică, fără calitate specială.

La începutul anului 2022, suspecții Diaconu Eusebiu – Iancu, Ilie Diana și I. V. R., ar fi constituit o grupare infracțională, sprijinită de către suspecții Dimofte Magda și Bostan Sorin, ce ar fi acționat în mod coordonat până în luna decembrie 2023, în scopul fraudării procedurilor de achiziții publice și obținerea unor foloase necuvenite de către membrii grupului.

În contextul menționat mai sus, suspectul Diaconu Eusebiu – Iancu, în calitate de consilier în cadrul Consiliului Local Bacău, la diferite intervale de timp și în interesul grupului, ar fi promovat direct sau indirect, mai multe proiecte de hotărâri în cadrul Consiliului Local al Municipiului Bacău pentru asigurarea fondurilor necesare Căminului pentru Persoane Vârstnice Bacău și Școlii Gimnaziale ”Constantin Platon” Bacău, instituții publice “selectate” de membrii grupării pentru a fi implicate în activitatea infracțională.

După alocarea fondurilor, suspecții Dimofte Magda și Bostan Sorin, beneficiind și de ajutorul celorlalți suspecți, cu încălcarea prevederilor legale (fără o consultare efectivă a ofertelor de preț de pe platforma SEAP și prin acceptarea ofertelor de preț cu o valoare mult mai mare inserate pe platformă) ar fi încheiat cu S.C. Orion Mob S.R.L., S.C. Raldia Distrib S.R.L. și S.C. Casa Decor Online S.R.L., controlate de oamenii de afaceri menționați mai sus, mai multe contracte de achiziții publice.

În cauză au fost dispuse mai multe măsuri asiguratorii, fiind indisponibilizate efectiv active ce aparțin suspecților cercetați până la concurența integrală a prejudiciului adus bugetului de stat, respectiv bunuri imobile (case și terenuri) precum și sumele de bani identificate și existente în conturile bancare deschise la diferite instituții financiare”, au detaliat procurorii anticorupție.

Articolul precedentFlorian Bodog, despre o senatoare PNL care l-a criticat pe Alexandru Rafila: „A pornit cu sorcova prin sat”
Articolul următorEugen Tomac, despre proteste: „Taxele și impozitele puse pe umerii celor care produc i-au scos pe oameni în stradă”